Weber urmează să facă o postare. Gorjeni, fiți pe fază!

A devenit o obișnuință pentru politicienii locali, și chiar și pentru instituții publice, să comunice pe Facebook. În Gorj, aproape că a fost desființat comunicatul de presă. Anunț de ședință ori ordinea de zi la ședințele de Consiliu local? Nu. Conferință de presă oficială la CJ Gorj ori Primăria Târgu Jiu? Nu. Conferințe de presă la instituțiile deconcentrate? Nu.


Dar tonul îl dau politicienii. Mai ales ei, care ”aruncă” frânturi de informații pe Facebook, incomplete, prin care își sugerează activitate politică și administrativă fără să poată să spună precis ce anume au realizat. 

Sunt zeci și sute de postări de tipul: ”Am semnat pentru investiția X. Mulțumesc partidului și X politician”. Când de fapt am avea nevoie de informații complete, corecte și relevante. Astăzi avem multe semnături, dar nu atât de multe lucrări începute. 

De data aceasta luăm un exemplu: Mihai Weber, președintele PSD Gorj și deputat de Gorj. Este liderul celui mai puternic partid din Gorj. PSD Gorj conduce județul de zeci de ani, având oameni la conducerea Consiliului Județean Gorj și mai mult de jumătate din primăriile din județ, precum și șefi de deconcentrate asimilați partidului. 

Dăm acest exemplu pentru că un partid puternic și liderul acestuia pot fi cei care setează felul de comunicare, dacă își dorește să depășească nivelul de acum, de postac pe Facebook. 

Dacă ești liderul celui mai mare partid din Gorj nu poți să te mulțumești cu like-urile primite ca sarcină de partid, dar să nu le spui acelor oameni o informație. Nu poți da frânturi de date și să crezi că ai informat. 


Orice comunicare făcută de o persoană cu atât de multe informații și putere politică trebuie să fie relevantă, completă și adevărată.

Pe 13 Iulie, Mihai Weber a postat următorul mesaj: ”Rețele de gaze în Gorj. Peste 20 de localitățí din Gorj vor beneficia în perioada următoare de sisteme de alimentare cu gaze sau de extinderea rețelelor actuale!  Pentru mine și echipa PSD, atragerea investițiilor de orice fel (în drumuri, apă, canalizare, școli, grădinițe, dispensare, etc), în toate localitățile Gorjului, indiferent de culoarea politică a administrației locale, este prioritară!”. Mesajul este însoțit de o fotografe cu Weber.  Acesta a făcut, așadar, un anunț extrem de important pentru Gorj. Locuitorii din 20 de localități vor avea acces la rețea de gaze. Dar care sunt aceste localități, care sunt sumele alocate, care sunt termenele? Perioada următoare ce înseamnă? Alegerile astea sau celelalte? Când vom avea gaze? Acel ”când” pe care vor să-l audă toți gorjenii. Nu există această informație. 


Am întrebat purtătorul de cuvânt al PSD Gorj care sunt aceste 20 de localități. Răspunsul a fost că le va comunica ”domnul președinte”, adică Mihai Weber, președintele PSD Gorj. În cursul acestei săptămâni! 

Așadar, cine e curios dacă localitatea din care provine va avea rețea de gaze să mai aștepte. 

Cum vin informațiile, așa și banii pentru investiții! Deloc sau cu țârâita. 

foto: Mihai Weber

Vizualizări: 4,736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: