Workshop de educație anticorupție, la Târgu Jiu

Cei 26 de elevi și studenți din Serbia și din Republica Moldova prezenți la Școala Internațională de Vară ,,Constantin Brâncuși” au participat joi, 12 iulie, la un workshop-ul de educație anticorupție organizat de Direcția Generală Anticorupție prin Serviciul Județean Anticorupție Gorj.

Acțiunea s-a intitulat ”Creionează integritatea!” și s-a desfășurat la sediul Universității ,,Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu. În prima parte a activității, reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Gorj au prezentat elevilor informații referitoare la competența pe care o au, infracțiunile de corupție și cele asimilate acestora, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, consecințele corupției, precum și cazuri de corupție instrumentate de direcție. Totodată, au avut loc și aplicații practice, în forma atelierelor de lucru pentru elevii și studenții prezenți, sarcina principală a acestora fiind aceea de a ilustra grafic tema integrității în viața de zi cu zi. ”Participanții au manifestat interes față de cele expuse, au dat dovadă de implicare proactivă, iar materialele realizate de către participanți au fost apreciate pozitiv”, au transmis reprezentanții Serviciul Județean Anticorupție Gorj.

Workshop-ul de educație anticorupție face parte din seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri 2018, inițiate și desfășurate în parteneriat cu trei universități din țară, în cadrul proiectului “Tinerii României la Centenarul Marii Uniri”, la care Direcția Generală Anticorupție este partener.

Vizualizări: 725

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: