Wotte: „Respectăm adversarul, dar nu ne e frică de el!”

Craiova vine la Târgu Jiu să ia cele trei puncte care ar putea scoate echipa din zona retrogradării. Antrenorul celor de la Universitatea spune că nu s-ar mulţumi cu un egal fiind extrem de optimist înaintea acestei confruntări. Mark Wotte le-a cerut jucătorilor săi înaintea partidei de azi mai multă disciplină tactică pentru a putea obţine cele trei puncte. Acesta şi-a propus ca Universitatea să acumuleze 6-7 puncte din următoarele trei partide.

Tehnicianul Universităţii, Mark Wotte, este optimist înaintea confruntării cu Pandurii. Acesta spune că elevii săi au învăţat din greşelile ultimelor jocuri şi că Ştiinţa nu se mulţumeşte cu puţin când vine vorba despre meciul de luni. "Pandurii e o echipă bună, care luptă pentru fiecare minge şi care încearcă să marcheze din faze fixe. Respectăm adversarul, dar nu ne e frică de el. Pentru noi e o mare provocare să luăm trei puncte de la Târgu Jiu, dar sunt convins că putem să le obţinem. Un rezultat de egalitate nu m-ar mulţumi. Am vorbit cu băieţii, am analizat unde am greşit până acum şi sunt convins că nu se vor mai repeta aceleaşi greşeli. Când disciplina din timpul meciului va fi mai bună, vor veni şi victoriile. E greu totuşi să funcţionăm în apărare ca un mecanism bine pus la punct, pentru că ne-au plecat şase jucători în iarnă. E nevoie de ceva timp, dar suntem obligaţi să fim mai buni în apărare începând de luni", a spus Wotte. Acesta a mai menţionat că situaţia echipei nu este încă una dramatică, dar a subliniat că următoarele trei jocuri, cu Pandurii, FC Braşov şi Gloria Bistriţa, vor fi decisive: "Situaţia nu e dramatică, dar următoarele trei jocuri sunt foarte importante. Ar fi bine să luăm 6-7 puncte din aceste meciuri".

Internaţionalul de tineret al Universităţii, Constantin Gângioveanu, a declarat la conferinţa de presă a Craiovei că în ciuda rezultatelor slabe din ultimele etape, moralul echipei nu a fost afectat: "Suntem la început de drum, vor apărea şi rezultatele. N-am început prea bine, dar nu este o situaţie dramatică. O vom scoate la capăt. Cred că echipa are un moral bun în ciuda rezultatelor. Mergem cu încredere la Târgu Jiu”.

De cealaltă parte antrenorul celor de la Pandurii are cuvinte de laudă la adresa adversarilor de azi, Ciobotariu considerând Craiova o echipă foarte bună: „Craiova este o echipă foarte bună care joacă cu foarte mult entuziasm şi care are tradiţie foarte mare în fotbalul românesc. Ei au acolo fraţii Costea care sunt în opinia mea unii dintre cei mai buni atacanţi din campionatul nostru. Au cinci jucători la echipa naţională de tineret dacă nu mă înşel, au jucători care sunt în vederea echipei naţionale de seniori deci sunt o echipă puternică şi cu tradiţie.. Deci vom avea un meci foarte greu”.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: