Zece mii de elevi pregătesc simulările pentru testările naţionale şi bacalaureat

Aproximativ 10.000 de elevi gorjeni din clasele a VIII-a şi a XII-a sunt nevoiţi să se pregătească pentru simulări imediat după vacanţă. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au stabilit deja calendarul simulărilor atât pentru testările naţionale cât şi pentru examenul de bacalaureat. Primii care îşi vor testa cunoştinţele vor fi elevii claselor a VIII-a, simulările fiind programate la sfârşitul acestei luni.

Elevii din ultimul an de gimnaziu sau liceu susţin mai devreme simulările pentru examenele naţionale. La puţin timp după vacanţa de iarnă, aproximativ 10.000 de elevi din anii terminali îşi vor testa cunoştinţele. Primele simulări vor avea loc chiar în această lună şi îi vor viza pe elevii claselor a VIII-a. Prima testare se va ţine la limba română pe data de 30 ianuarie, fiind urmată de cea de la matematică pe 31 ianuarie. „Simulările se vor desfăşura în fiecare unitate şcolară cu subiecte unice la nivelul judeţului. Evaluarea lucrărilor se va face de către fiecare profesor la clasa la care predă. Analiza rezultatelor obţinute se face la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, aceasta fiind transmisă şi la ISJ Gorj”, a declarat Marius Badea, inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Acesta a mai precizat că elevii ce vor obţine rezultate slabe la simulări vor fi pregătiţi suplimentar pentru a-şi putea îmbunătăţi cunoştinţele. „Simulările au fost planificate mai devreme ca în anii trecuţi pentru cunoaşterea nivelului de pregătire al elevilor, astfel încât să se instituie un program de recuperare care să îi ajute la promovarea examenelor naţionale“, a menţionat Marius Badea.

Admiterea în învăţământul liceal se va desfăşura conform aceleiaşi metodologii ca şi cea din anul şcolar 2011-2012. Pregătirile pentru admiterea în licee vor începe la sfârşitul acestei luni şi se vor încheia pe data de 8 iulie. Până în 19 iunie, fiecare şcoală va transmite către comisia de admitere judeţeană baza de date cu mediile generale de absolvire a elevilor clasei a VIII-a, lista corigenţilor, a repetenţilor, a celor cu situaţia neîncheiată şi a celor exmatriculaţi.    

Simularea examenului de bacalaureat, în luna martie

Elevii claselor a XII-a vor susţine simularea examenului de bacalaureat în luna martie. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au planificat testarea la limba română pentru data de 25 martie, iar testarea la disciplina profilului pentru data de 26 martie. Ca şi în cazul simulărilor pentru testările naţionale, simularea examenului de bacalaureat va avea loc în locaţia fiecărei unităţi de învăţământ, în timpul cursurilor elevilor. „Şi de această dată se va întocmi un raport de activitate în urma căruia elevii cu probleme la învăţătură vor participa la ore suplimentare. Fiecare unitate de învăţământ şi-a întocmit deja un plan prin care se va urmări îmbunătăţirea situaţiei şcolare. Timpul este scurt, iar elevii trebuie să conştientizeze că examenul de bacalaureat trebuie tratat cu toată seriozitatea. În data de 10 iunie încep probele de competenţe”, a declarat inspectorul adjunct al ISJ Gorj.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: