Zeci de angajatori prezenţi astăzi la bursa locurilor de muncă

Şomerii, absolvenţii de studii superioare dar şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi azi la bursa locurilor de muncă de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu. Chiar dacă au fost invitaţi 150 de angajatori, doar 70 şi-au confirmat prezenţa.

Gorjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi azi la prima bursă generală a locurilor de muncă pe acest an. Aceasta va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, începând cu ora 9.00. De această dată şi-au confirmat prezenţa doar 70 de angajatori, deşi au fost invitaţi 150 de agenţi economici. „Noi am invitat 150 de angajatori, dar 70 şi-au confirmat prezenţa. Acum să vedem câţi se vor prezenta. Este prima bursă generală a locurilor de muncă pe acest an, ultima fiind pe 24 aprilie anul trecut. Îi aşteptăm pe cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pentru că este o şansă pentru ei de care ar trebui să profite”, a declarat Raul Chiriac, reprezentant al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj.

Cele mai multe locuri de muncă vin din domeniul construcţiilor astfel că dulgherii, zidarii, faianţarii, fierar-betoniştii vor fi cei mai căutaţi. Sunt totuşi locuri de muncă şi pentru cei care au terminat studii superioare, majoritatea vizând ingineri în diferite domenii. „Multe locuri de muncă sunt în domeniul construcţiilor, ca dulgheri, faianţari dar vor fi locuri de muncă şi pentru absolvenţii de studii superioare. Cei mai mulţi caută ingineri în mai toate domeniile”, a precizat Raul Chiriac.

Gorjenii care se află în căutarea unui loc de muncă au astăzi oportunitatea de a discuta faţă în faţă cu angajatorul, de a negocia, dar şi de a planifica eventuale întâlniri la firma respectivă pentru a vedea mai bine condiţiile în care intenţionează să muncească. „Bursa locurilor de muncă este o oportunitate mai ales pentru faptul că în acest fel persoanele care solicită un loc de muncă pot discuta faţă în faţă cu reprezentanţii firmelor, să negocieze sau să-şi planifice interviuri sau alte probe”, a precizat Raul Chiriac.

La ultima bursă generală a locurilor de muncă au participat 31 de agenţi economici cu 322 de locuri de muncă. Au participat 392 de persoane dintre care 13 gorjeni au fost încadraţi pe loc şi 198 de persoane după aproximativ o lună de zile.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: