Zeci de tineri în Tabăra Naţională de Dans de la Săcelu

Aproximativ 50 de copii din Gorj, Ialomiţa şi Dolj se află în aceste zile într-o Tabără Naţională de Dans, care se desfăşoară la Săcelu. Manifestarea este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj. Participanţii au fost selectaţi pe baza unui formular de înscriere şi după jurizarea aplicaţiilor trimise. Copiii şi tinerii au venit la Săcelu pentru a învăţa, pentru a se perfecţiona sau pentru a face schimb de experienţă timp de şase zile pline de activităţi atractive şi distractive, sub îndrumarea cadrelor didactice. „Copiii au ocazia să se iniţieze sau să se perfecţioneze în tainele baletului clasic, dansului contemporan sau modern, ale streetdance-ului. De asemenea, în program sunt prevăzute şi ateliere de creaţie coregrafică sau sesiuni de informare şi dezbatere despre istoria dansului şi stilurile de dans. Nu în ultimul rând, tinerii vor învăţa că dansul poate fi o formă de comunicare pentru ei, precum şi interferenţele dansului cu sportul”, a declarat Horaţiu Gorun, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Gorj. Serviciile de masă, cazare şi cheltuielile pentru desfăşurarea activităţilor educative sunt suportate din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: