Ziua de 22 septembrie în istorie

În 1919 a decedat Alexandru A. Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române.

În 1931 la propunerea lui Nicolae Iorga, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Constantin Brâncuşi a fost decorat cu ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică“.

În 1955 se tipăreste primul volum al romanului “Moromeţii” scris de Marin Preda.

Alexandru A. Şuţu – Părintele psihiatriei românești

Alexandru A. Suțu s-a născut la 30 noiembrie 1837, a fost un pionier al psihiatriei române, primul psihiatru român, primul profesor universitar de psihiatrie, primul autor de lucrări științifice de specialitate, primul organizator al asistenței moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislației psihiatrice moderne în România.

Născut într-o mare familie boierească, acesta studiază la Atena și la Paris și ajunge să profeseze zeci de ani în cadrul Ospiciului Mărcuța. În martie 1866 este angajat ca medic, iar câțiva ani mai târziu ajunge director al acestei instituții. 

A desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, lăsând numeroase cărţi şi studii privitoare la responsabilitatea medico-legală a bolnavilor mintali, la clasificarea psihozelor, la probleme de simptomatologie psihiatrică, la studiul maniei epileptice.

A fost colaborator al „Analelor Medico-Psihologice” din Paris, membru al Societăţii de Antropologie din Paris, al Societăţii Franceze de Psihiatrie şi membru asociat al Societăţii de Medicină Psihiatrică din Paris. Membru corespondent al Academiei Române.

Alexandru Suțu a fost căsătorit cu Eliza Zădăriceanu și a fost tatăl doctorului Alexandru Suțu (1876 - 1925).

 A murit la 22 septembrie 1919 si a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Vizualizări: 553

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: