Ziua de 30 Ianuarie in istorie

În  1695 Constantin Brîncoveanu, domnul Munteniei, primeşte ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de “Principe al Imperiului”.

În  1991 la Bruxelles „Grupul celor 24″ hotărăște să includă România între țările est–europene beneficiare de asistența în cadrul programului PHARE, program initiat în 1989 și având în vedere ajutorarea prin credite și asistență tehnico–economică a fostelor țări socialiste.

În 2000 scurgerea de cianură de la Baia Mare

Al doilea Cernobîl - accidentul minier de la Aurul

La doar câteva luni de la începerea procesării sterilului la Baia Mare, in noaptea de 30 ianuarie 2000, barajul a cedat deversând 100.000 m3 de ape contaminate cu cianuri, aproximativ 100 de tone de cianuri s-au împraștiat peste câmpuri și în sistemul hidrografic local.

Accidentul s-a produs la societatea Aurul S.A., cianura deversată a afectat râurile Săsar, Lăpuș, Someș, Tisa și Dunăre înainte de a ajunge la Marea Neagră. Apele poluate, în special Tisa și Dunărea, au provocat moartea unei mari cantități de pește în Ungaria și în Iugoslavia. Accidentul a fost unul dintre marile dezastre ecologice din Europa de după Cernobîl. Accidentul de la Baia Mare a afectat pentru o perioadă de 10 ani fauna şi flora acvatică. 

Esmeralda Exploration a dat vina exclusiv pe căderile importante de zăpada din zonă.

Cinci săptamâni mai târziu, o altă scurgere, de această dată cu metale grele, a lovit regiunea.  Un dig a cedat în Baia Borșa și 20.000 m3 de apă contaminată cu zinc, plumb și cupru s-au deversat în Tisa.

Un an mai târziu, o altă scurgere de cianuri s-a produs în mod deliberat în România, în râul Siret.

Vizualizări: 499

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: