Ţeapă cu locuri de muncă promise în Germania

O tânără din Târgu Jiu şi iubitul său originar din Constanţa au ajuns să fie păcăliţi tocmai în Banat de o firmă care le-a promis că-i ajută, contra bani, evident, să se angajeze în străinătate, promisiunea parafată printr-un contract vizând găsirea unui loc de muncă în Germania.

Ramona Govoreanu a încercat în zadar să-şi găsească o slujbă în Gorj conformă cu pregătirea sa de absolventă la stat a ASE Bucureşti, fără taxă. Nici prietenul ei nu a fost mai norocos, Cătălin Alexandroaia reuşind totuşi în trecut să-şi găsească împreună cu Ramona loc de muncă în Danemarca, dar contractul a fost pe o perioadă limitată. La sfârşitul toamnei cei doi şi-au făcut noi planuri de a pleca în străinătate, promisiunea unui loc de muncă în Germania surâzându-le.

O firmă din Timişoara le-a promis marea cu sarea şi contra unei sume de 490 de lei cei doi urmau să scape de statutul de neangajaţi. Ca ei au procedat alţi 200 de oameni din toată ţara, care acum stau şi vorbesc pe telefon toată ziua pentru a-şi spune necazurile. „Păstrăm legătura cu alţii aflaţi în situaţia noastră pentru că cine nu are un loc de muncă ştie cât contează să ai în buzunar 490 de lei. Dacă mai punem şi banii de drum până la Timişoara, plus alte cheltuieli şi taxe trecem de 300 de euro. Calculaţi şi dumneavoastră cu 200 de persoane aflate în situaţia mea şi vedeţi cât au câştigat unii fără să rezolve nimic. Nu mai răspuns nici la telefon, deşi iniţial ni s-au dat patru numere, în toate reţelele. La câteva zile după ce am revenit la Târgu Jiu şi am sunat la firmă să întrebăm dacă au rezolvat ceva nu ne-au mai răspuns decât foarte rar, pentru mine fiind foarte clar că nu mai sunt şanse prea mari de a munci legal în Germania”, spune Cătălin Alexandroaie.

Logodnica acestuia regretă nu doar banii daţi pe încredere şi pe care, probabil, nu-i va mai recupera prea curând, ea spunând că la dosar sunt copii după acte oficiale cu datele sale de identitate. „Sunt atâtea cazuri în România încât nu exclud posibilitatea că, dacă tot am fost traşi pe sfoară, să ne fie folosite şi actele personale. Oricând se poate face o firmă cu numele nostru, se dă încă o ţeapă şi noi ce vom face atunci?”, se întreabă retoric tânăra gorjeancă, aflată în continuare în căutarea unei slujbe care să-i asigure existenţa.

Vizualizări: 247

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: