(Tra)seisme politice

Unul dintre motivele pentru care românii nu mai intră în politică este acela că în partide oamenii care muncesc sunt daţi la o parte de şmecheri. Poate este mult spus „muncesc”, dacă ne referim la politicienii din Gorj. Şi totuşi, unii iau partidele de la zero, pun şi ei câte cărămizi pot, apoi se trezesc conduşi, peste noapte, de cei care până mai ieri le erau adversari. Explicaţia: aşa vrea centrul! Acelaşi „centru” care decide alianţe care în teritoriu par contra naturii, un exemplu din viitor fiind PNL-ALDE. Iar exemple din trecut sunt multe.

Dian Popescu, senator PNL, a trecut ieri la ALDE, formaţiune făcută în Gorj de foşti penelişti plecaţi taman din cauza lui. Prin statutul ALDE, Dian Popescu va prelua postul de preşedinte, pentru că e parlamentar. O aberaţie politică, desigur, dar logică probabil într-un partid construit prin traseism, care nu şi-a câştigat mandatele prin vot. Au fost deja primele demisii din ALDE. Mai sunt în Gorj parlamentari care vizează preluarea unor partide mici, gen Mişcarea Populară sau UNPR. Iar unele surse susţin că vor fi surprize şi la vârfurile PSD şi PNL în Gorj, în plin an electoral. Partidele din Gorj nu vor mai arăta ca astăzi în doar câteva luni.

Din păcate, tot politicienii vechi sunt cei care se plimbă cu traista de la un partid la altul, iar acel „alt tip de politician” dorit de români, după cum arată sondajele, nu apare. Partidele sunt organizate astfel încât să satisfacă interesele unor lideri şi unor grupuri, nu ale electoratului. Cum pe piaţa politică nu există nicio excepţie, este evident că şi în 2016 vom avea de ales între răul cel mic şi răul cel mare. Că unii văd răul cel mic la PNL, alţii la PSD, alţii în altă parte, este un detaliu. Păcat este că nu vom putea nici în 2016 pune ştampila „binele cel mare” sau măcar pe „binele cel mic”.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: