15 mai- termenul limită de depunere a Formularului 200

Contribuabilii gorjeni mai pot depune Formularul 200 până la data de 15 mai. Declaraţia se completează de către persoanele fizice care au obţinut venituri anul trecut din activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), din activităţi agricole (din cultivarea florilor, a legumelor în sere), din operaţiuni cu valută la termen şi din transferul titlurilor de valoare (acţiuni). Formularul se completează cu majuscule, citeţ şi corect, contribuabilul fiind răspunzător de datele declarate. Se completeză în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil.
Formularul nu mai e trimis prin poştă

Începând cu 2009 s-a renunţat la sistemul de trimitere-primire a declaraţiei de venit prin poştă, contribuabilii urmând să depună formularul în mod direct la sediul Direcţiei Judeţene de Finanţe Gorj. Această decizie a fost luată din cauză că aproximativ 70% din contribuabili se prezentau la sediile administraţiei fiscale deşi primiseră la domiciliu formularele personalizate. Asta din două motive: fie pentru că au dorit asistenţă în completarea formularului, fie pentru că au solicitat formulare noi, motivând că cele primite au fost pierdute sau deteriorate. Gorjenii care nu se pot deplasa să depună personal formularele le pot trimite prin poştă, prin scrisori recomandate, însă pe cheltuială lor.


Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: