Angajaţii Direcţiei Muncii merg la anchete pe jos

Angajaţii Direcţiei de Muncă şi Solidaritate Socială Gorj sunt nevoiţi să parcurgă, pe jos, zeci de kilometri pe zi pentru a ajunge la domiciliul persoanelor care solicită anchete sociale. Instituţia nu mai are bani pentru combustibil motiv pentru care maşinile rămân în garaj

Deplasarea cu autoturismul de serviciu se face doar în cazuri urgente sau în afara judeţului. Nu de puţine ori salariaţii Direcţiei Muncii au scos bani din buzunar pentru combustibilul folosit pentru a face muncă de teren. Clara Stănoiu, directorul coordonator al Direcţiei Muncii, a declarat că instituţia dispune de o singură maşină care este folosită cu restricţii. „Instituţia nu dispune decât de o singură maşină de serviciu care nu este folosită decât în cazul deplasărilor în afara judeţului şi atunci cu restricţii. Angajaţii merg cu maşina până la primăria respectivă, după care solicită autorităţilor locale să le asigure transportul la domiciliului persoanelor cărora urmează să li se efectueze anchete sociale. Reducerea consumului de combustibil este o măsură anticriză la care am fost nevoiţi să apelăm”, a spus Stănoiu. De asemenea, Clara Stănoiu a mai precizat că au fost făcute mai multe reduceri de cheltuieli pentru a putea să-şi ia salariile. „Pentru a ne putea lua salariile în această lună am redus la maxim toate cheltuielile materiale. Pe lângă reducerea combustibilului, au fost reduse şi prestările de servicii privind repararea utilajelor birocratice. „Reducerea sporurilor a însemnat pentru salariaţii Direcţiei de Muncă o diminuare a salariilor cu 10-20 %“, a adăugat Stănoiu.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: