„Speranţa”, sindicatul salariaţilor din CE Oltenia care nu stau cocoşaţi

Un nou sindicat se înfiinţează în Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de Sindicatul SE Speranţa Turceni al cărui iniţiator este un fost primar din Turceni, Ion Dumitraşcu. Acesta, alături de alte 20 de persoane de la Sucursala Electrocentrale Turceni, nu mai vrea să facă parte din sindicatul Energia Turceni condus de Eugen Iovan, spunând că acesta nu le mai reprezintă interesele.

Noul sindicat este în curs de înfiinţare, actele fiind deja depuse la judecătorie pentru dobândirea personalităţii juridice. Ion Dumitraşcu este unul dintre cei care au pus bazele acestui sindicat. Lucrează în cadrul Termocentralei, a fost primar din partea PSD înaintea lui Ion Iordache, iar acum este consilier local din partea PRM. Dumitraşcu spune că nu îşi doreşte o funcţie în cadrul acestui sindicat, ci vrea ca oamenii să-şi recâştige drepturile, considerând că sindicatul lui Iovan nu-i ajută şi nici nu îi va ajuta în acest sens. „Sindicatele acestea care s-au cam înfiinţat la noi sunt pe ducă, oamenii nu mai doresc să fie în sindicatul nostru Energia, pe care eu l-am înfiinţat de altfel prin ’92. Creăm o alternativă pentru oamenii care ştiu să-şi păstreze demnitatea şi să nu stea cocoşaţi şi să se ferească tot timpul de ameninţările celorlalţi. Nu este posibil ca un lider de sindicat să-ţi spună, atunci când ai o problemă şi mergi la el, să fii mulţumit că ai serviciu sau chestii de genul acesta. Actuala mişcare nu ne mai reprezintă şi încercăm prin grupul ăsta să creăm o alternativă. Oamenii îşi doresc altceva decât ceea ce li se oferă acum de actualul sindicat”, a declarat Ion Dumitraşcu. 

Creţan: Mă bucur când apare un sindicat

Dumitraşcu a mai precizat că, dacă totul va decurge conform planului, până la sfârşitul anului sindicatul va număra câteva sute de membri. „Până în toamnă sperăm să fie peste 500 de membri. La cum merg sindicatele acestea, din greşeli în greşeli, sperăm ca până în decembrie să acaparăm peste 1000. Nu vrem să facem parte din niciun partid politic şi să nu fim remorca nimănui”, a mai spus Dumitraşcu. Totodată, acesta a precizat că nu se poate discuta deocamdată de afilierea la vreo federaţie care să-i reprezinte la negocieri, o decizie în acest sens urmând să fie luată prin consultarea membrilor.

Preşedintele Sindicatului „Lignitul“ Oltenia Rovinari, Constantin Creţan, aplaudă înfiinţarea acestui nou sindicat. “Foarte bine, mă bucur când apare un sindicat. Salariaţii de acolo sunt total nemulţumiţi de Iovan. Eu salut orice apariţie de sindicat independent. E foarte bine că oamenii se organizează în sindicate”, a spus Constantin Creţan.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: