1 Decembrie cu țuică de acasă și cozonaci de la sponsori

Ziua de 1 Decembrie va fi marcată aşa cum se cuvine la Târgu Cărbuneşti, chiar dacă bugetul primărie nu permite mari cheltuieli. Autorităţile locale s-au mobilizat, au făcut rost de sponsorizări, aduc câte ceva de acasă, în aşa fel încât cărbuneştenii să se bucure din plin de această zi.

Primăria din Târgu Cărbuneşti face eforturi pentru a organiza ziua de 1 Decembrie. De la bugetul local a fost alocată suma de 4.000 de lei pentru organizarea evenimentului care se va desfăşura în piaţa din oraş. "O să pregătim 500 de porţii de fasole cu cârnaţi. Am obţinut o sponsorizare pentru cozonaci, ţuica o s-o aducem de acasă, noi cei din primărie, şi o s-o fierbem acolo. Vreau să vă spun că avem şi murături, pregătite de doamnele de la casa de cultură. Sunt pricepute şi mereu se implică. De la bugetul local am alocat numai 4.000 de lei. Ne gospodărim şi noi aici pe plan local cum putem ca să iasă bine", a precizat primraul din Târgu Cărbuneşti, Dănuţ Birău.

Atmosfera va fi întreţinută de taraful din Târgu Cărbuneşti. Tot de 1 decembrie va fi organizată şi o paradă militară şi se vor depune coroane la cele două monumente din oraş.

Vizualizări: 1,083

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: