1 Decembrie sărbătorit la Turceni cu fasole și costiță

Autoritățile locale de la Turceni se pregătesc de pe acum pentru sărbătorile de iarnă. Seria acțiunilor va fi deschisă cu manifestările care se vor desfășura pe 1 Decembrie, iar apoi toți copiii din Turceni vor primi câte o atenție cu ocazia venirii lui Moș Nicolae și Moș Crăciun. Mai mult decât atât, Primăria Turceni va sprijinii și familiile nevoiașe.

Autoritățile din Turceni se pregătesc de pe acum pentru ziua de 1 Decembrie și deja a fost creionat un program al acestei zile. Primarul din Turceni se așteaptă ca la acest eveniment să participe peste 1.000 de persoane care vor avea parte de o serie de manifestări dedicate acestei zile, dar nu vor lipsi muzica bună și fasolea cu costiță. Mai mult decât atât se pun la punct și ultimele detalii pentru Sfântul Nicolae și Moș Crăciun. „Ne pregătim pentru ziua de 1 decembrie. Seria manifestărilor va începe cu o depunere de coroane la Monumentul Eroilor de la Strâmba, apoi va fi un mic spectacol oferit de copii. Nu vor lipsi alocuțiunile profesorilor de istorie, ale veteranilor de război dacă o să găsim și o să împărțim fasole și costiță la toți cei prezenți. Ne așteptăm la aproximativ 1.200 de persoane. De sărbătorile de iarnă o să oferim copiilor câte un cadou de aproximativ 25 de lei și o să dăm tichete sociale de 30 de lei pentru fiecare membru de familie acolo unde venitul pe membru de familie e mai mic de 17 lei de persoană”, a precizat Dumitru Gâlceavă, primarul Orașului Turceni.

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: