9 lei pentru o lume mai bună

350.000 de copii cresc fără părinți, din cauză că aceștia au plecat în străinătate. Mulți dintre ei renunță la școală și aproape toți trăiesc în tristețe și deznădejde. Rata de înscriere la școală a scăzut cu 10% în ultimii 5 ani. În total, România a pierdut 1,8 milioane de elevi, din 1990 încoace.
Cât despre copiii care trăiesc în familii nedezintegrate de disperare și sărăcie, situația nu e mult mai roz. 4,8 milioane de cetățeni români trăiesc în sărăcie. Dintre aceștia, 1,4 milioane sunt copii. Adică un copil din doi de la sat și unul din trei de la oraș. În plus, 33% dintre copiii cu vârsta între 0 și 6 ani suferă de privare materială ”severă”. Asta înseamnă de 4 ori mai mulți decât MEDIA celorlalte state din UE. Privare materială severă este atunci când nu îți permiți nici măcar patru din următoarele 9 lucruri: chirie, casă încălzită iarna, ipotecă, să mănânci carne în mod regulat, să mergi în vacanță, să ai televizor, să ai mașină de spălat, să ai telefon și să poți face față unor cheltuieli neprevăzute.
Cheltuielile neprevăzute sunt grele și pentru noi, trebuie să recunoașteți. Dar televizor, căldură, mașină de spălat și bani de carne parcă tot avem. Ei nu. Acum imaginați-vă ce se întâmplă cu ei dacă se îmbolnăvesc. De fapt, mai bine nu vă mai imaginați. Mai bine hai să vă propun altceva.
Ce poți să cumperi de 9 lei? O bere în oraș? Un litru și ceva de benzină? Două ciocolate? Două sute de grame de salam? O șaorma mică? Ce? În București, cam atât dăm la parcagii într-o zi. Un fel de taxă de protecție neasumată. De fapt, mai degrabă un șantaj. În sensul că tu îl plătești, iar el nu-ți zgârie mașina.
Dacă ai putea să faci mult bine copiilor despre care vorbeam mai sus cu doar 9 lei pe lună, ai face-o? Eu cred că da. Așa că fă-o. Dă un sms cu textul ”PAINE” la numărul de telefon 8844 și ajută-i pe copiii de la țară, care mănâncă doar litere. Este o campanie a celor de la UNICEF, deci puteți să aveți încredere. Dacă dați SMS-ul, copiii vă vor răspunde într-un mod foarte frumos, tot cu un SMS. Vă las pe voi să descoperiți cum.

Vizualizări: 355

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: