Trist, dar adevărat: după alegerile parlamentare pe care PSD le-a câștigat cu un scor pe care nimeni nu-l anticipase, căutăm în tabăra învinșilor un om care să ne scape de cancerul roșu și ghiciți cine ne zâmbește din fruntea mulțimii de loseri! E însuși Băsescu, cel care a zis toate rahaturile de când nu mai e președinte, dar care și-a păstrat nucleul dur de fani. Suficient cât să intre în parlament și cât, după intrare, să rostească o replică celebră: „Președintele nu trebuie să forțeze Constituția ca să facă un guvern pe care și-l dorește. Nu puțin...”.
În 2004, ca să evite majoritatea hâdă PSD – UDMR – PC, chiar cu Tăriceanu premier, Băsescu recurgea la „soluția imorală”. Partidul lui Dan Voiculescu era cooptat la guvernare. Partidul lui Voiculescu era, după chipul și asemănarea fondatorului său, o mizerie. Dar a funcționat.
12 ani mai târziu, dreapta spartă în bucăți și dușmănoasă are o singură cale să poată spera la guvernare: cooptarea unei soluții imorale și mai mari, adică a ALDE. Intrat la limită în Parlament, Tăriceanu a devenit brusc cel mai curtat politician al sfârșitului de an și, da, asta este o veste și mai proastă decât aia în care așteptăm salvarea de la Băsescu.
Dragnea a dat deja o declarație colțoasă spunând că Tăriceanu nu i-a spus de ce s-a văzut cu Iohannis și că a fost un pic dezamăgit, dar speră ca alianța pre-alegeri să rămână în picioare. Iohannis a surprins și el prin tupeu, spunând simplu: „voi pune un premier pe care îl vreau EU”, cu accent din ăla ardelenesc și apăsat pe acel ”eu”.
Problema e că nu știu dacă, de data asta, scopul scuză mijloacele. Sunt convins că nu e imposibil ca Tăriceanu să fie întors de pe drumul de prietenie cu Antena 3, dar ce ar însemna asta? Majoritatea s-ar obține doar într-o formulă PNL + USR + PMP + UDMR +ALDE. Cinci partide atât de diferite și atât de conflictuale în aceeași alianță nu pot face o guvernare solidă oricât s-ar strădui.
Pe de altă parte, două propuneri consecutive de premier ale lui Iohannis refuzate de Parlament ar duce la dizolvarea de la sine a acestuia. Și, nu știu de ce, dar această situație de criză (care, desigur, ar putea duce tot la o victorie PSD, doar că amânată pentru luna martie) mi se pare cea mai atrăgătoare variantă, în acest moment.