A început cursa pentru şefia Şcolii Populare de Artă

Consiliul Judeţean Gorj a definitivat calendarul de concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu. Termenul limită pentru depunerea planurilor de management în scris şi în format electronic este 11 aprilie. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Gorj, planurile de management vor fi analizate până la data de 23 aprilie, urmând ca pe data de 28 aprilie să fie susţinut interviul. Anul trecut, nici unul dintre aspiranţii la funcţia de director al Şcolii Populare de Artă nu au îndeplinit condiţiile impuse de către Ministerul Culturii. „N-au apărut modificări în ceea ce priveşte condiţiile ce trebuie respectate. Principalele condiţii sunt: candidatul să fie absolvent de studii universitare de licenţă, în domeniul de activitate al Şcolii Populare de Artă, ştiinţe umaniste şi arte; precum şi o experienţă de minim 3 ani în managementul instituţiilor publice sau al organizaţiilor culturale private acreditate. În momentul de faţă, aşteptăm ca Ministerul Culturii să ne desemneze persoana care va face parte din comisie. Sperăm ca de această dată postul de director al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu să poată fi ocupat”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinta Consiliului Judeţean Gorj. În prezent, interimatul Şcolii Populare de Artă este asigurat de către Viorel Gârbaciu, cel care conduce instituţia de aproximativ 10 ani.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: