A murit intoxicat cu monoxid de carbon

Ion Ceuranu, un bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna Cătunele a fost găsit fără suflare într-una din camerele casei sale, iar fiica sa, în vârstă de 16 ani zăcea inconştientă. Tragicul incident s-a petrecut în dimineaţa zilei de sâmbătă, în urma intoxicării cu monoxid de carbon emanat de o sobă defectă. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat decesul bărbatului. Fiica acestuia, Alina Ceuranu a fost transportată de urgenţă la Spitalul din Motru pentru Îngrijiri, iar în momentul de faţă starea sa este stabilă. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

(A.A.)

Alte ştiri pe scurt:

Bătrână păcălită cu un set de oale

Au prădat o bătrână din Alimpeşti în timp ce îi vindeau oale din inox. Este vorba despre trei tineri de 25, 22 şi 32 de ani din Satu Mare şi Mureş, care au intrat în locuinţa unei femei din Alimpeşti şi i-au vândut un set de oale de inox, sustrăgându-i în acelaşi timp suma de 1.000 lei. Un membru al familiei a sesizat imediat poliţia, care la scurt timp i-a prins pe cei trei în trafic. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competent spre soluţionare. (A.A.)

Tineri prinşi la furat

Şase tineri din Bengeşti-Ciocadia au fost reţinuţi de poliţişti din Novaci în seara zilei de 16 aprilie pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Reţinuţii, cu vârste de 17, 18, 19, 20, 24 şi 29 au comis mai multe furturi de bunuri în perioada ianuarie-aprilie 2011, prejudiciul creat fiind de peste 8.000 lei. Împotriva învinuiţilor a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca în data de 17.04.2011 să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria oraşului Novaci cu propunere de arestare preventivă. (A.A.)

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: