Andrei Popete este unul dintre puţinii profesori de istorie care a văzut cu ochii lui „fabrica morţii” de la Auschwitz. La un an după ce a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Andrei a urmat cursurile pentru predarea Holocaustului în şcolile din România la Institutul de Studii Iudaice din Cluj Napoca, care s-au finalizat în vara anului 2006 cu o vizită de documentare de zece zile în Polonia, la lagărele de exterminare Auschwitz şi Birkenau.

Ca urmare a acestui curs a devenit formator la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, iar în luna mai a acestui an urmează să îşi continue perfecţionarea în domeniu cercetării problematicii Holocaustului în Israel, în cadrul Şcolii Internaţionale „Yad Vashen”.

Din anul 2006, de când este profesor la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu a desfăşurat o serie de activităţi asupra Holocaustului. Subiectul Holocaustului este considerat destul de controversat şi sensibil printre istoricii români, fapt datorat şi participării României alături de Germania la „soluţia finală”. Toate acţiunile desfăşurate la liceu au fost organizate sub motto-ul «A nu uita pentru a nu repeta». În acest fel profesorul de istorie Andrei Popete a încercat să transmită elevilor responsabilitatea pe care toţi românii trebuie să şi-o asume în problematica Holocaustului.

„Acolo este mama ta“

Andrei Popete povesteşte că împreună cu grupul cu care a mers în vizită de documentare la complexul memorial de la Auschwitz-Birkenau a fost cazat în fosta cazarmă a ofiţerilor SS. Era un hotel, dar specificul din acea vreme se păstrase în totalitate.  „Pentru a-ţi forma o impresie, o părere despre ceea ce a însemnat la Auschwitzul şi Holocaustul nu poţi decât după ce vizitezi lagărul. Aproximativ un milion de evrei au fost exterminaţi acolo. Barăcile în care evreii locuiseră, chiar şi după 70 de ani, încă păstrau dureroasa amintire a poporului evreu. Aşa am trăit pe parcursul celor zece zile, cu impresia că în acel loc s-a scris într-adevăr cea mai neagră pagină din istoria omenirii. Singura vină găsită evreilor a fost aceea că s-au născut”, povesteşte Andrei. Având acces la arhiva fostului lagăr, Andrei a identificat şi câţiva evrei români. Dar cel mai mult l-au impresionat stivele de bocanci şi de haine purtate de cei pentru care singura ieşire a fost coşul de fum. „M-au impresionat stivele de bocanci şi numerele mici de pantofi. Nu poţi să nu te gândeşti în acel moment ce s-a întâmplat cu acei copii. În unele barăci erau îngrămădite hainele evreilor, în altele obiecte personale sau mormane întregi de păr. Ce am aflat tot de acolo este că celor deportaţi este că niciodată nu li se spunea nimic despre locul în care sunt duşi. Unii dintre ei şi-au plătit chiar şi biletele de tren...”

Pentru a cunoaşte şi mai bine suferinţele celor din lagăre, Andrei Popete s-a întâlnit de nenumărate ori cu supravieţuitorii Holocaustului. „Am avut mai multe întâlniri în ultimii ani cu supravieţuitori ai Holocaustului, cu evrei din România. Cel mai mult m-a impresionat o bătrânică care a relatat foarte lucid cum, alături de fratele ei, de mama şi de bunică au fost deportaţi în lagărul de la Auschwitz. O dată ajunsă acolo a fost separată de membrii familiei şi condusă într-un corp de clădire de către gardienii germani. Întrebându-i pe aceştia dacă îşi va mai revedea vreodată mama, unul dintre gardieni i-a arătat pe fereastră, în direcţia unui coş, fumul care ieşea. «Acolo este mama ta», a fost răspunsul gardianului”, îşi aminteşte Andrei Popete.