A vrut să fure maşina unui taximetrist

Un tânăr de 21 de ani, din Târgu Jiu, a ajuns sâmbătă noaptea pe mâna Poliţiei după ce a încercat să fure maşina taximetristului care trebuia să-l ducă acasă după ce acesta plecase de la discotecă. Gabriel Rădulea se afla la discotecă la Bustuchin şi voia să se întoarcă în oraş. În dreptul localităţii Târgu Cărbuneşti, ameţit de aburii alcoolului şi profitând de faptul că şoferul taxiului a coborât pentru câteva momente din maşină, acesta s-a urcat la volanul maşinii şi a luat-o la goană.  Taximetristul a sunat imediat la 112 iar la intrare în Târgu Jiu poliţiştii au reuşit să-l oprească pe fugar.  În urma testării cu etilotestul, acesta prezenta o concentraţie de 0,79 de mg/l alcool pur în aerul expirat. Ieri, acesta a fost prezentat Parchetului Local Târgu Jiu, sub acuzaţia de furt calificat şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul riscă acum închisoare de la 3 la 15 ani.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: