Absolveţii de liceu rotunjesc veniturile Policlinicii

Policlinica din Târgu Jiu se bucură în această perioadă de o creștere a veniturilor. Sute de absolvenți de clasa a XII-a trec pragul Policlinicii pentru a obține fișele medicale în vederea înscrierii la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Reprezentanții Policlinicii Târgu Jiu spun că, deși unitatea este în lucru, aceasta este perioada cea mai favorabilă din punct de vedere al încasărilor. ”Policlinica merge foarte bine în această perioadă, avem sute de absolvenți zilnic care își fac fișele medicale la noi și asta ne bucură pentru că în felul acesta cresc și veniturile unității. Avem încasări și de 100.000 lei pe lună în această perioadă. Chiar dacă este șantier, facem tot posibilul să nu ținem oamenii pe la uși și să se simtă confortabil când vin la medic”, a spus Vasile Stănculete, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Tarifele practicate de Policlinica Târgu Jiu sunt 200 lei pentru fișa MAI și 80 lei pentru fișa necesară la Școala de Șoferi.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: