Accident cu un şef de ocol silvic mort de beat

Vi se pare mult sau puțin o alcoolemie de 1,9 mg în litrul de sânge pentru un șofer plecat la drum cu mașina instituției care lucrează? Șoferul care a trecut printr-o asemenea pățanie nu este un simplu angajat la stat, ci chiar șeful Ocolului Silvic de la Runcu, despre accidentul produs de acesta în urmă cu câteva zile păstrându-se o discreție totală fie și din simplul fapt că o rudă foarte apropiată acestuia lucrează în cadrul SRI Gorj.

George Flavian Tufiș Lastoveschi a făcut-o lată într-una din nopțile trecute, când s-a urcat la volanul mașinii Ocolului Silvic pe care îl conduce, un autoturism model Skoda, deși trăsese bine la măsea. În zona Bârsești „oboseala” șefului pădurarilor din Runcu și-a spus cuvântul și acesta a ieșit cu mașina de pe carosabil în decorul unor „tufișuri”…Tufiș a făcut mașina praf și a fost nevoit să obțină acceptul polițiștilor pentru a o pune pe o platformă ca s-o ducă într-un service, oamenii legii testându-l mai întâi cu fiola și mai apoi ducându-l la spital pentru prelevarea probelor de sânge.

Analizele făcute în acest caz arată o alcoolemie care rar a fost întâlnită la șoferii depistați băuți pe drumurile din Gorj, șeful OS Runcu crezând probabil că lui nu i se poate întâmpla ceva rău dacă „pișcă” dintr-o sticlă cu tărie și se urcă la volan. Ieri acesta nu a putut fi contactat pentru a comenta situația în care se află, nerăspunzând pe numărul de telefon mobil afișat pe site-ul Regiei Naționale a Pădurilor. Nici șeful său de la Direcția Silvică Târgu Jiu, Ovidiu Cârstoc, nu a răspuns la telefon pentru a comenta situația subordonatului, singurul lucru cert în acest caz fiind deschiderea unui dosar penal în care George Flavian Tufiș Lastoveschi este cercetat pentru că s-a urcat băut la volan, din fericire el fiind singur în mașină în momentul comiterii accidentului.

Vizualizări: 424

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: