Achiziţiile nu s-au ridicat la nivelul pretenţiilor la Energia

Energia Pandurii a încheiat prima parte a acestui sezon pe locul trei dar mai are de jucat un meci dificil cu HCM Constanţa. Devansaţi în clasament acum doar de Reşiţa şi Odorhei, gorjenii se pot uita de sus la Constanţa, măcar până la meciul direct programat imediat după vacanţă. La o analiză a acestei prime părţi a turului, preşedintele Gore Popescu a apreciat că jocul a lăsat de dorit în tur deşi campania de achiziţii a fost una spectaculoasă.

Preşedintele Gore Popescu a făcut o analiză a activităţii echipei în prima parte a noului sezon, concluzionând că echipa a avut evoluţii bune per ansamblu dar nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor în cupele europene. Decepţia cea mai mare a acestui an a fost ieşirea imediată a echipei din Cupa EHF unde preşedintele handbaliştilor spera ca echipa să mai meargă măcar încă un tur: „Din punct de vedere sportiv 2010 a fost un an bun pentru Energia Pandurii chiar dacă am mai avut unele supărări pentru că pe plan european am jucat prost şi am fost eliminaţi din turul doi al cupei EHF. Îmi pare foarte rău că nu am putut trece încă un tur în cupele europene mai ales că echipa din Porto nu mi s-a părut mult mai puternică decât noi”. În acest sezon, în campionatul intern, Energia a suferit doar trei înfrângeri în 11 meciuri oficialul considerând că nu rezultatele l-au nemulţumit ci jocul echipei:  „Sunt rezultate bune dar comparativ cu jocul de anul trecut mie mi-a displăcut total jocul din acest sezon. Nu se poate spune că echipa noastră e mai slabă decât cea de la Odorhei de exemplu, dar ei avut un ritm foarte bun pe când noi am avut  probleme la unele meciuri”.

Gore Popescu recunoaşte că anul 2010 a fost greu pentru Energia mai ales din punct de vedere financiar, echipa având şi acum restanţe la plata salariilor: „Din alte puncte de vedere a fost un an greu pentru noi, mai ales acum spre final din cauza problemelor financiare. Dar eu cred şi am speranţa că vom duce totul la bun sfârşit şi vom reuşi să menţinem o echipă performantă la Târgu Jiu”.

O mare dezamăgire au fost şi jucătorii transferaţi în vară, cu nume şi selecţii la naţională, precum Savenco şi Novanc, aceştia fiind chiar marile decepţii în ceea ce priveşte jocul: „Noi am avut o campanie de transferuri bună şi chiar foarte bună în vară. Am adus jucători de valoare şi chiar unii de la echipa naţională care şi acum participă la campania de calificare a echipei lui Vasile Stângă. Din păcate nu au avut evoluţii bune  şi chiar dacă am avut rezultate destul de bune şi am luat puncte ei nu s-au ridicat  la nivelul aşteptărilor”. Chiar dacă au plecat o serie de jucători din lot, preşedintele e totuşi optimist pentru viitor şi crede că vor fi aduşi alţi jucători cu care se va reuşi menţinerea echipei pe primele locuri în Liga Naţională.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: