ACS Viitorul Târgu Jiu nu are marcatori în acest sezon

ACS Viitorul Târgu Jiu va juca în play-out în acest sezon şi va lupta pentru menținerea în Liga 2. Obiectivul anunţat de noul antrenor Octavian Benga este formarea unei echipe pentru viitorul sezon, acesta având mare nevoie mai ales de atacanţi.

ACS Viitorul Târgu Jiu nu a avut prea mulţi jucători care să marcheze în acest sezon, fapt ce a afectat atacul echipei. Ciprian Rus și Gabriel Dodoi sunt golgheterii echipei, deşi numărul de reuşite ale celor doi este foarte redus. 

Cei doi jucători au marcat mai mult de jumătate din golurile echipei, opt şi cele doar 15 reuşite, restul golurilor fiind marcate de câte un jucător. Atacanții Rus și Dodoi şi-au adus contribuţia la reuşitele echipei, ambii cu câte patru goluri. Ambii jucători au fost aduşi în vară, de la UTA Arad, respectiv Pandurii Târgu Jiu. În aceste condiţii, noul antrenor Octavian Benga va fi nevoit să caute în pauza de iarnă mai ales jucători de atac.

Aflată la 8 puncte de play-off, de FC Buzău și Steaua, și la opt peste următoarea clasată, FC Brașov, ACS Viitorul Târgu Jiu mai are de jucat din sezonul regulat doar trei meciuri, cu Ripensia (acasă, locul 13), Unirea Dej (deplasare, locul 10) și CS Comunal Șelimbăr (acasă, locul 9), având şanse reduse să câştige toate aceste jocuri. În aceste condiţii, mai mult ca sigur, echipa va evolua în play-out, unde va lupta pentru evitarea retrogradării.

După încheierea sezonului regulat, respectiv a turului, vor fi formate două serii de play-out, a câte șapte echipe fiecare, iar grupările clasate ulterior pe locurile 5 vor disputa baraj în dublă manșă pentru menținerea în eșalonul secund în timp ce echipele situate pe locurile 6 și 7 vor retrograda direct.

Vizualizări: 400

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: