Acţionarii Pandurii: Nu putem proba blatul!

Doi dintre cei patru acţionari ai Clubului Pandurii susţin acum, după ce l-au schimbat pe Eugen Pârvulescu, că nu există dovezi că a făcut blat. Cu toate acestea, Ion Călinoiu spune că trebuie să iasă la iveală „matrapazlâcurile” vehiculate în ultima perioadă. La rândul său, Florin Cârciumaru susţine că îl crede nevinovat pe Eugen Pârvulescu, însă trebuie înlăturate suspiciunile.

Ion Călinoiu a recunoscut că demiterea lui Eugen Pârvulescu s-a făcut din cauza zvonurilor apărute în presă. „Nu avem dovezi şi nu-l considerăm vinovat pe Eugen Pârvulescu. Nouă ne pare rău că am ajuns în situaţia asta, dar şi dânsul a înţeles că noi, de fapt, am făcut un lucru care trebuia făcut, să se elimine această suspiciune că în cadrul clubului se fac matrapazlâcuri. Au apărut zvonuri în presă şi am zis că aşa e mai bine, ca în această perioadă să se ia măsura de suspendare şi să se clarifice lucrurile. Puţină dezamăgire există şi la noi, şi la el, dar nu avem nevoie de această problemă care să planeze deasupra clubului nostru, care este un club apreciat, cu jucători buni”, a declarat Ion Călinoiu.

Şi Florin Cârciumaru este de aceeaşi părere. „Personal nu cred că acest om este implicat în vreun aranjament, nu cred că vreun jucător de la Pandurii sau cineva din conducerea tehnică este implicat în aranjarea de rezultate şi de meciuri şi că totul s-a întâmplat din punct de vedere sportiv. Tocmai pentru a menţine o atmosferă constructivă în jurul echipei Pandurii, pentru a evita această perioadă pe o care o traversăm, destul de dificilă, şi pentru a evita suspiciunile, pentru a fi unitate în echipă s-a ajuns la concluzia că bine ar fi ca domnul Pârvulescu să fie o perioadă suspendat, urmând ca o comisie să analizeze toate aceste zvonuri şi presupuneri”, a declarat Cârciumaru.

Jucătorii, şocaţi de acuzaţii

Amatorismul şefilor politici de la Pandurii nu mai este demult o noutate. Aceştia au revocat miercuri, 29 aprilie, preşedintele CA, pe Eugen Pârvulescu, pentru că au apărut câteva articole în presă despre un posibil blat în meciul pierdut acasă cu U Cluj. Acţionarii au aruncat cu noroi nu atât în preşedinte, cât mai ales în jucători şi antrenori, fără complicitatea cărora nu s-ar fi putut face blatul.

Jucătorii cred în nevinovăţia fostului lor preşedinte. „Noi îl aşteptăm pe domnul Pîrvulescu alături de noi. S-a cunoscut şi azi că nu a fost alături de noi. La fel şi cu mister, care a stat în tribune. Am fost şocaţi să aflăm de aceste acuzaţii. Noi jucătorii suntem curaţi, la fel şi domnul preşedinte. N-a existat nici un fel de blat la meciul cu "U" Cluj. La penalty am încercat să schimb colţul. Se întâmplă. Numai cine nu bate 11 metri nu ratează", a spus Roman la Look tv.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: