Şeful Pandurii, suspendat pentru blat. Dosarul, la DNA!

Fostul preşedinte al CS Pandurii, Eugen Pîrvulescu, a făcut plângeri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Federaţia Română de Fotbal (FRF), după ce a fost acuzat că a făcut blat cu U Cluj la meciul pandurilor de acasă. Contractul lui Pîrvulescu la Pandurii a fost suspendat ieri pentru trei luni, acesta fiind revocat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Preşedintele Galeriei „Durii“, Vali Peptenatu, a depus plângere la Poliţie şi cere să se lămurească situaţia de la club. Scandalul vine într-un moment în care CS Pandurii are mari dificultăţi în a evita retrogradarea. Mihai Stelescu îl va înlocui pe Eugen Pîrvulescu.

Eugen Pîrvulescu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că a găsit pe birou hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) prin care era suspendat din funcţia de la Pandurii. „În cursul dimineţii, ajungând la birou, am găsit pe birou o hotărâre a membrilor AGA de la CS Pandurii, adică domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Ion Călinoiu, directorul general al Complexului Energetic Laurenţiu Ciurel, primarul Florin Cârciumaru şi domnul Viorel David, directorul firmei Artego. O hotărâre prin care mă înştiinţează că începând de azi (n.r- miercuri) am fost suspendat până pe 29 iulie 2015. Sunt implicat, zic dânşii, în trucarea rezultatului jocului de pe teren propriu disputat pe 20 aprilie cu U Cluj. Dânşii se sesizează după ce au scris în presa locală, centrală“, a spus Pîrvulescu. Acesta a pus la dispoziţia presei hotărârea AGA din care rezultă că la baza ei au stat articole din presă. Totodată, acţionarii invocă şi o sesizare a Departamentului de Integritate din cadrul FRF. Ieri, FRF a dat un comunicat de presă prin care a anunţat că a cerut la Pandurii hotărârea AGA şi că „Departamentul de Integritate şi Antifraudă va acţiona spre clarificarea speţei“.

„Mă duc la puşcărie pe viaţă”

După ce a fost acuzat de blat, Pîrvulescu a sesizat DNA şi FRF. „Am făcut adrese către DNA Bucureşti, FRF. Şi pe această cale fac apel organelor statului, dacă Pîrvulescu Eugen a făcut blat la jocul cu U Cluj, vreau să mă duc la puşcărie pe viaţă“. El crede că acuzaţia de blat a apărut din pricina relaţiei lui bune cu Florian Walter şi pentru că a lucrat la U Cluj. „L-am lăsat pe Florian Walter şi am venit la Târgu Jiu. Am crezut că s-au schimbat lucrurile“, a adăugat acesta, amintind că în joc este imaginea lui, dar şi a cluburilor. Pîrvulescu spune că a încercat să vorbească la telefon cu acţionarii, dar nu i-au răspuns. „Mă deranjează, puteau să mă cheme şi pe mine dacă a fost şedinţă AGA. Am încercat să vorbesc cu dânşii la telefon şi nu mi-au răspuns de câteva zile“, a declarat Pîrvulescu. El a lăsat să se înţeleagă că va acţiona în instanţă pe cei care l-au acuzat de blat şi vrea să ştie sursa din club, care a dat drumul informaţiei în presă. „Sută la sută va răspunde. Să spună: am văzut, ai luat geanta, ai băgat în cont“, a mai spus Pîrvulescu. „Trebuie să-i dau şi lui Mihai Roman nişte bani, nu?“, a glumit el, Roman fiind cel care a ratat celebrul penalti.

Reacţii şi de la U Cluj

Au reacţionat şi oficialii U Cluj, după acuzaţia de blat cu Pandurii.  Administratorul special al clubului Universitatea Cluj, Vlad Munteanu, a fost uimit de decizia de la Târgu Jiu. „E cea mai mare idioţenie posibilă pe care puteam să o aud pe anul ăsta. Mai mare idioţenie ca asta nu am auzit. Nu mi se pare corect faţă de munca unui om, care chiar şi-a văzut de treaba lui. Nimeni nu poate să-mi spună mie că Roman nu a vrut să dea gol din penalti. Să fim serioşi. Am fost în fenomen, mi-aş fi dat seama dacă unul dintre ei se dădea într-o parte că i-a zis Pîrvulescu ceva. Pur şi simplu nu au marcat", a declarat oficialul grupării clujene, pentru Mediafax.

Decizia a fost comentată şi de Anamaria Prodan, un impresar cu mulţi jucători la Pandurii şi cu o relaţie bună cu Pîrvulescu. "Este o prostie. Cred că au vrut să scape de el şi nu ştiau cum. Câştigă acest proces fără probleme", a spus Anamaria Prodan.

Că s-a vrut îndepărtarea lui Pîrvulescu spun şi cei de la Galeria „Durii“. Preşedintele Galeriei Pandurii, Vali Peptenatu, a depus plângere la Poliţie şi a cerut începerea unei anchete la CS Pandurii după decizia de suspendare a lui Eugen Pîrvulescu. Vali Galerie, cum este cunoscut în oraş, crede că această acuzaţia este falsă şi că face rău echipei. „Dacă Pîrvulescu a făcut blat să fie condamnat, dacă nu, să plătească acţionarii, Călinoiu, Cârciumaru, cei care au semnat această decizie. Nu mai au bani să ţină echipa şi vor să retrogradeze şi caută motive. Dacă nu fac dovada că meciul a fost trucat, ne ducem în instanţă. Vor să-l pună pe Dorin Ioana şeful clubului (n.r- şeful Corpului de Control al CE Oltenia). PSD vrea să-şi pună oameni peste tot. Oamenii sunt supăraţi în oraş pentru ce se întâmplă. Poate o să-mi aduc aminte de chestii din campania electorală. Ei nu o să recunoască, dar putem să mergem la detectorul de minciuni“, a spus acesta extrem de supărat.

Eugen Pîrvulescu este acuzat că s-a întâlnit cu jucătorii înainte de meci. „Nu m-am întâlnit, dar preşedintele clubului nu are voie să stea de vorbă cu jucătorii?“, s-a întrebat acesta.

Combinaţii politice

Scandalul ar putea fi fatal echipei pentru că ar putea duce la retrogradare, dar liderii politici ai Pandurii, Cârciumaru şi Călinoiu, vor comisie de anchetare a blatului. „Vreau să dedic victoria de aseară domnului director Ioan Dorina (n.r.- Dorin Ioana)“, a spus în mod ironic Pîrvulescu. Ioana este adus de la CE Oltenia şi pus administrator la Pandurii. El nu este străin de măsura luată împotriva lui Pîrvulescu.

Surse spun că Pîrvulescu a fost acuzat şi că s-a întâlnit cu Marin Condescu. „Nu m-am întâlnit că nu am voie, am semnat că nu am voie şi nu m-a întâlnit niciodată cu Marin Condescu de când au fost acele probleme“, a declarat Eugen Pîrvulescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat presei că s-a luat această decizie pentru că li se spune că sunt blatişti şi hoţi. „Noi ne-am sesizat în urma celor apărute în presa locală şi cea centrală. Cum că Eugen Pîrvulescu s-a întâlnit cu cei de la Universitatea Cluj înainte de jocul direct. Eu nu spun că el e vinovat, dar uitaţi că suspiciuni există după ce noi am pierdut acel joc de pe teren propriu. Lumea aici strigă: Hoţii, aţi făcut blat nenorociţilor!”. Nu ne permitem să ni se pună o astfel de etichetă şi din această cauză s-a luat o astfel de măsură. Eu unul sunt foarte supărat de ceea ce se întâmplă. Cum e posibil să baţi pe Steaua, pe Dinamo şi să pierzi cu echipele mici? De ce jucătorii nu se mobilizează la fel şi cu echipele mici”, a declarat Ion Călinoiu.

Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, a declarat că în jurul echipei au apărut suspiciuni în ceea ce priveşte implicarea unor jucători în jocurile de pariuri sau a oficialilor în aranjarea unor meciuri. „Totul a culminat cu pierderea meciului acasă de către Pandurii cu U Cluj. Din informaţiile pe care le avem şi din discuţiile purtate în jurul echipei toate suspiciunile se îndreaptă spre domnul Pîrvulescu. Eu personal nu cred că acest om este implicat în acest aranjament sau vreun jucător“, a spus Cârciumaru, cel care a semnat alături de Călinoiu, David şi Ciurel suspendarea lui Pîrvulescu. 

„Când o să fie alţi membri AGA, alţi oameni, mă întorc cu mare drag. Pandurii rămâne în sufletul meu. Ce mi-au făcut nu am crezut şi nu am visat vreodată“.

Eugen Pîrvulescu, fost preşedinte CS Pandurii

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: