Actul privind regimul de aşteptare, dezbătut azi de Guvern

Actul normativ privind concediul de aşteptare va intra astăzi în dezbaterea Guvernului. Acesta va fi pus în aplicare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Mult-aşteptatul act normativ privind reglementarea concediului de aşteptare a trecut şi de Ministerul Muncii. Ioan Botiş şi-a pus semnătura, astfel că astăzi actul va intra în dezbaterea de Guvern spre a fi aprobat, susţine Daniel Burlan, directorul general al SNLO. „Din informaţiile care le am actul a fost semnat la Ministerul Muncii urmând ca în şedinţa de Guvern să fie aprobat. Aşteptăm aprobarea acestuia pentru a putea aplica concediul de aşteptare la nivelul SNLO”, susţine Daniel Burlan.

După ce actul normativ va fi supus dezbaterii şi aprobat în Guvern, acesta va fi publicat sub formă de Ordonanţă de Urgenţă. Angajaţii celor două complexuri energetice şi SNLO vor pleca acasă în concediu de aşteptare de doi ani cu 75% din salariu abia după ce Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului va fi publicată în Monitorul Oficial.

După aprobarea actului cele două complexuri şi SNLO vor trimite acasă pentru doi ani peste o mie de persoane.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: