Curajul să fii mai bun și să duci, astfel, omenirea întreagă înainte, nu este deloc unul ușor de accesat. Cu atât mai mult când vine vorba s-o faci la nivel mare, organizat, eventual mondial.  Sigur că ne e ușor să fim curajoși singuri, pe wall-urile proprii de Facebook sau chiar în texte la ziar. Dar ce s-a întâmplat la festivitatea de deschidere a Olimpiadei de la Rio a fost un curaj asumat care s-a transmis, instantaneu, către 3 miliarde de oameni care au urmărit în direct ceremonia.

Mai exact, s-a spus povestea formării țărilor, pentru început. A barbariilor cutremurătoare petrecute atunci când a fost colonizată America de Sud. Barbarii care s-au repetat și în cea de Nord, și în Australia, și în Africa, și în Asia. A fost bine? Nu. Mai eram cine suntem astăzi fără acele masacre? Din păcate, răspunsul este același. Nu. Brazilia este națiunea care este datorită acestui mix de băștinași cu colonizatori europeni și cu emigranți africani și asiatici. Suntem cine suntem azi, cu toții, pentru că oameni și animale au murit în chinuri nemeritate, nevinovați. Trebuie să acceptăm asta (guvernul Australiei, de exemplu, încă are mari probleme în a admite că la formarea Australiei moderne, altfel o țară de toată isprava, s-a comis un genocid în toată puterea cuvântului) și să mergem mai departe cu vinovăție și cu hotărârea de a nu mai repeta așa ceva. Cu toții.

A doua parte a ceremoniei de la Rio 2016 a spus un alt mare adevăr care până nu demult era contestat de niște tâmpiți: oamenii au dus planeta (adică omenirea, că planeta va exista în continuare și fără noi) pe marginea prăpastiei, din cauza exceselor lor, a lăcomiei, a obsesiei de a transforma mediul înconjurător într-un loc mai prielnic și mai confortabil. Pe cale de consecință, încălzirea globală este un fenomen alarmant care, dacă nu este conștientizat de fiecare dintre noi chiar acum, s-ar putea ca într-un an sau doi să fie prea târziu. Ei bine, 3 miliarde de oameni au aflat asta mulțumită festivității de deschidere de la Rio.

Adevărurile mari și care ne duc înainte sunt spuse mai întâi încet, abia șoptit, apoi, încetul cu încetul, din ce în ce mai răspicat. S-o spunem răspicat, așadar: cruzimea și rasismul trebuie să înceteze, la fel și tratarea mediului cu picioarele (ca să nu zic chiar cu fundul). Nu doar că e BINE să facem asta. Este chiar VITAL.