Adrian Tudor – prim-vicepreşedinte al PSD Târgu Jiu

Social-democraţii din municipiu par să se pregătească de o schimbare de generaţie odată cu alegerile locale din vară, iar pentru asta au promovat în fruntea organizaţiei Târgu Jiu un tânăr consilier local. Adrian Tudor, implicat în campaniile electorale ale ultimelor două decenii, reuşeşte la 34 de ani să devină prim-vicepreşedinte al PSD Târgu Jiu, organizaţia fiind cea mai puternică de pe scena politică locală, după anul 2000, odată cu venirea lui Florin Cârciumaru la Primărie.

Organizaţia este condusă de viceprimarul Ioan Roman Bărbuţi, prea puţin implicat însă în disputele politice publice, spre deosebire de Tudor, care a dovedit în trecut că ştie să combată chiar şi atunci când candidatul pe care îl susţinea câştiga alegerile cu o majoritate zdrobitoare.

„Am o strategie de campanie, ştiu ce trebuie făcut pentru a câştiga din nou la Târgu Jiu şi sper să nu-mi rup gâtul…Am suficientă experienţă în spate pentru a mă implica într-o asemenea funcţie”, declară Tudor. Acesta a fost în trecut şeful de cabinet al fostului prefect Ion Florescu, fiind considerat la acea vreme, cel puţin de către presă, ca „prefectul din umbră” al judeţului. Consilierul municipal a fost până acum vicepreşedinte al PSD Târgu Jiu, iar postul ocupat de el până la promovarea aceasta i-a revenit lui Marius Predescu. Un alt vicepreşedinte al filialei municipale, Aurel Popescu, şi el consilier local, a devenit de luni seara secretar al organizaţiei, ocupând postul rămas vacant prin moartea fostului consilier Vasile Antonie.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: