Călinoiu vrea să aleagă el candidaţii PNL! Dian ripostează palid!

Liberalii gorjeni şi-au negociat degeaba 30 de primării cu aliaţii din USL, că şi în acestea pesediştii vor să aibă ultimul cuvânt. Surse politice susţin că Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, nu doreşte candidatura lui Nicolae Budică la Tismana, deşi acesta a fost anunţat oficial de liberali drept candidat. Călinoiu îl vrea pe pesedistul Slivilescu la Tismana, chiar dacă localitatea revine prin protocol PNL, iar la Novaci pe cea a lui Gheorghe Porumbel. Liberalul Dian Popescu, altădată ferm în faţa pesediştilor, spune acum despre candidaţii anunţaţi deja că „reprezintă prima opţiune” sau că „sunt susţinuţi deocamdată” de PNL. „Nici un candidat nu este oficial”, îi dă replica Ion Călinoiu.

Prezenţi la conferinţa de presă a USL, liberalul Dian Popescu şi pesedistul Ion Călinoiu, printre pupături şi floricele pentru ziariste, nu s-au sincronizat atunci când a venit vorba de candidaţi. Liberalii nu au mai apărut în conferinţele USL timp de două săptămâni şi au ales să-şi facă propria întâlnire cu presa, la sediul PNL. Vinerea trecută au prezentat candidaţii din şase localităţi, lucru ce pare să-l fi supărat pe Călinoiu. „Candidaţii sunt stabiliţi atunci când îi anunţăm oficial, la ora actuală nu este nici un candidat oficial“, a declarat Ion Călinoiu.

Că nu a fost o scăpare a dovedit-o pe tot parcursul conferinţei de presă, iar Dian Popescu a făcut eforturi să-l împace pe Călinoiu. Dian Popescu a anunţat că Elena Bobic, cea pe care o anunţase drept candidata USL la primăria Licurici, s-a răzgândit. Printre altele, a spus că niciuna dintre persoanele anunţate nu este sigură, după ce Călinoiu a tot insistat pe faptul că nimic nu este bătut în cuie. „Vreau să spun că am anunţat un candidat la Licurici în persoana doamnei Elena Bobic şi se pare că nu va fi doamna Bobic. A fost intenţia noastră de a ieşi cu aceşti candidaţi. Am spus clar, nu sunt siguri. Şi-ar fi dorit, dar se pare că familia a  rugat-o să nu se angreneze în această luptă“, a declarat Dian Popescu.

Nu au fost validaţi de PSD

Întrebat dacă la Novaci va fi candidat Dumitru Leuştean, din partea PNL, răspunsul lui Popescu nu a mai fost atât de ferm. „Este Dorel Leuştean candidat, în acest moment“. Se ştie că PSD nu renunţă la ideea de a susţine candidatura lui Gheorghe Porumbel, cel care le pune în fiecare campanie electorală la dispoziţie Ansamblul Folcloric „Doina Gorjului”, unde este director.

O altă situaţie a fost cea legată de candidatul din Tismana, Nicolae Budică. Dacă până de curând era sigur, ieri era doar prima opţiune. „Domnul Budică este prima opţiune a noastră“, a spus Dian Popescu. Lucrurile au fost lămurite de Ion Călinoiu. „Cred că vorbesc cu mine. Candidaţii pe care vi-i spunem sunt definitivi atunci când îi vom anunţa aici (n.r. - sediul PSD) în mod oficial“, a adăugat Ion Călinoiu.

La Arcani, potrivit lui Ion Călinoiu, cele mai mari şanse pare să le aibă Daniel Drumen, fostul primar PSD. „El va intra candidat oficial când vom face analiza şi vom anunţa“, a încheiat acesta. Asta în ciuda faptului că PNL ar trebuie să desemneze, pe bază de protocol, candidatul.

„Nu cred că vom reuşi, tehnic, ca la finalul săptămânii să fie prezentaţi toţi candidaţii. Nu cred“.

Dian Popescu

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: