Afinele de Gorj merg bine la export

Direcţia Silvică Gorj va exporta în acest an peste 40 de tone de fructe de pădure. Este în toi recoltarea de afine, iar la centrul de colectare de la Ocolul Silvic Târgu-Jiu s-au strâns aproape 200 de kilograme.

Localnicii din Padeş, Runcu şi Novaci sunt în aceste zile pe munte, pentru a aduna fructe de pădure. Aceştia se duc la ocoalele silvice, unde vând afinele, spre exemplu, cu 10 lei pe kilogram. Afinele ajung la export. Preţul de vânzare al Direcţiei Silvice către firma din Germania este cu până la 60 la sută mai mare.

Fructele sunt congelate înainte de a fi exportate, iar de transport de ocupă o firmă specializată. Producţia de fructe de pădure din acest an este mai mică decât în anii trecuţi, din cauză că primăvara a venit târziu şi în general vremea nu a fost favorabilă.

Şi plantele medicinale sunt la mare căutare. Direcţia Silvică Gorj a încheiat un contract cu o firmă din Orăştie, care se ocupă de producerea ceaiurilor. Până acum, 19 tone de plante medicinale au fost livrate societăţii respective. Este vorba de flori de soc, urzici, sunătoare, flori de tei şi coada-şoricelului.

Vizualizări: 219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: