Agresorul cu drujba – 6 ani de puşcărie

Magistrații gorjeni au pronunțat verdictul în dosarul în care un gorjean din Bengești Ciocadia e acuzat că l-a atacat pe un amic de-al său de pahar cu o drujbă, evident pentru a-i tăia capul. Scandalul dintre cei doi a avut loc în toamna anului trecut, de atunci inculpatul Ionuț Radu Boțoteanu fiind în spatele gratiilor. Victima sa, Codruț Constantin Roșoga, a scăpat cu viață atunci, dar înainte de a fi atacat cu drujba tânărul a sărit și el la Boțoteanu să îl lovească, folosindu-se de un furtun. Acum, în instanță, inculpatul a încercat în zadar să convingă judecătorii că a fost provocat, el primind o pedeapsă care îl va ține câțiva ani buni în spatele gratiilor.

„Condamnă pe inculpatul Boţoteanu Ionuţ Radu, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, la: - 6 (şase) ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor împotriva persoanei vătămate Roşoga Constantin Codruţ (…) Scade din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 09.09.2015 la zi. (…) Confiscă de la inculpat motofierăstrăul marca HUSQUVARNA, TIP 435II, seria 20143400395, de culoare portocalie, depus la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Gorj”, se arată în decizia instanței, sentința nefiind una definitivă.

Vizualizări: 436

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: