AJF Gorj anulează competiţiile de juniori şi dă premii tuturor

AJF Gorj a anunţat oficial în week-end anularea tuturor competiţiilor de copii şi juniori pe care le organizează în Gorj. Şefii fotbalului gorjean urmează astfel exemplul dat de Federaţia Română de Fotbal care a anulat toate competiţiile similare de la nivelul ţării.

Copiii şi juniorii angrenaţi în competiţii în acest sezon la nivelul judeţului Gorj au intrat deja în vacanţă şi nu vor mai relua campionatele suspendate în luna martie. AJF Gorj a anunţat oficial sâmbătă anularea campionatelor judeţene de copii şi juniori după ce săptămâna trecută şefii AJF-urilor din ţară au purtat discuţii cu conducerea FRF. „În concordanță cu deciziile luate la nivelul Federației Române de Fotbal, în urma consultărilor avute și a dorinței de a proteja copiii și de a diminua riscul infectării, având în vedere și faptul că nu există o miză competițională de tip retrogradare/promovare, AJF Gorj a luat, în urma videoconferinței cu membrii Comitetului Executiv, decizia de a anula toate competițiile de copii și juniori (inclusiv juniori A1) pentru sezonul 2019-2020”, a anunţat AJF Gorj pe site-ul oficial.

La Juniori A1 competiţia era condusă de Jiul Rovinari iar celelalte întreceri de Juniori C, D şi E au fost dominate de copiii şi juniorii de la Pandurii Târgu Jiu care au câte două echipe înscrise în cele trei campionate, aceştia fiind pe locul 1 la Juniori D şi E şi pe locurile 2 şi 3 la Juniori C.

Conducerea asociaţiei a mai luat o decizie care va bucura toţi participanţii la aceste întreceri. Cu această ocazie specială, fiind vorba de un campionat atipic, AJF Gorj a mai stabilit și ca fiecare echipă de copii și juniori să primească titlul de campioană onorifică pentru acest sezon,întrerupt de pandemia de coronavirus.

Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: