Cred că împăcarea finală și supremă dintre știință și religie va fi completă atunci când știința va crea (tot ea, săraca, religia nu e tocmai renumită pentru inovații, deh) Raiul. Și asta e foarte posibil. Sigur, nu știu dacă va fi Raiul preferat al religiei. Pe de altă parte, nici Raiul oferit de majoritatea religiilor nu e neapărat ceva nemaipomenit. Eternitate într-un peisaj frumos, cu verdeață și haine albe? Sună plictisitor, mă scuzați. Iar virginele oferite de Islam sună de-a dreptul îngrozitor. Cine și-ar dori fie și O SINGURĂ virgină, darămite 72? Nu, frate, mersi! Dacă vreți să aveți șanse să mă convingeți să mor pentru credință, dați-mi 72 de... Mă rog, nu pot scrie cuvântul aici, să zicem femei experimentate. Deci nu detaliile acelor locuri descrise în textele religioase sunt cele care ne impresionează, ci ideea de a ne putea continua viața în afara existenței noastre fizice, corect? Adică după moarte. Buuun! Păi, aici știința ne-ar putea ajuta.

Neuroștiința a avansat atât de mult încât nici n-am apucat să găsim un termen în română pentru ea. L-am tradus eu direct din engleză. Chiar și cu cunoștințele actuale, putem afirma că pentru orice creier se poate face o hartă care să conțină toate legăturile neurologice ale respectivului creier și care să poată fi copiată (respectiv uploadată) pe un harddisk. Acel hard vom fi noi, creierul nostru cel puțin (rămâne de văzut dacă și conștiința, pentru că, să fim sinceri, conștiința înseamnă ceva mai mult decât simplul creier), existența post-mortem va fi astfel asigurată.

Apoi cu hard-ul ăla ne putem duce oriunde. Unde anume? Eu zic că se pot accesa niște amintiri din trecut, cele mai prețioase pe care le avem. Putem să retrăim la nesfârșit (poate chiar să modificăm sau să reparăm greșeli din trecut, cine știe?) anumite momente. Sau, desigur, putem să fim cu toții, cei care dorim, uploadați pe o planetă a Raiului, una creată pe calculator. Un Matrix unde să fim pe deplin conștienți că nu e real, dar unde să SIMȚIM tot ca și când ar fi real și să ne putem bucura de orice fără teama de moarte sau de pierzanie. S.F.? Poate astăzi. Dar S.F.-ul de azi e realitatea de mâine, așa cum Arthur C. Clarke a demonstrat-o în mai multe cărți. Și nu e singurul.

Ca să nu mai spun că Arthur C. Clarke a prevăzut-o și pe asta, încă de acum 60 de ani. În 1956 apărea ”Orașul și stelele”, este prezentată cam aceeași idee pe care am scris-o eu mai sus. Fenomenal este că la vremea când a fost ea emisă de marele vizionar, nici măcar nu existau calculatoare. Deci mie mi-a fost mult mai ușor. Lui nu.

În fine, și acesta este Raiul. Cu plăcere.