Amenzi dure pentru comercianţii de mititei

Comercianţii prezenţi cu diverse produse la sărbătoarea câmpenească  la Drăgoieni nu au scăpat de amenzi din partea Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj. Aceştia au fost sancţionaţi pentru comercializarea necorespunzătoare a produselor, în special cele alimentare, valoarea amenzilor ridicându-se la suma de 5000 de lei.

Vânzătorii veniţi duminică din toate colţurile ţării la Drăgoieni pentru a comercializa produse gorjenilor prezenţi la sărbătoarea câmpenească de 1 Mai au fost verificaţi de către reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj. Şase dintre aceştia din Caracal, Corabia, Prahova sau Cluj au fost sancţionaţi contravenţional în special pentru neinformarea cumpărătorilor în legătură cu preţurile practicate sau materia primă din care erau preparate produsele comercializate. „Am avut două echipe de control la Drăgoieni, am supravegheat piaţa în aşa în fel încât pentru consumatori să nu fie puse pe piaţa produse care să le pună în pericol sănătatea. Au fost şase agenţi economici sancţionaţi cu amenzi în cuantum de cinci mii de lei. Cele mai multe deficienţe au fost în ceea ce priveşte informarea consumatorilor, lipseau preţurile, lipseau etichetele”, a declarat Mihaela Răducan, comisar şef în cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj.

Ploaia căzută duminică în zona Drăgoieni i-a salvat deocamdată de controale pe cei veniţi cu tiribombe sau alte astfel de amplasamente de distracţie, asta pentru că reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor urmează să-i controleze la   

Preajba în zile de 7şi 8 mai, unde sunt aşteptaţi la Sărbătoarea Narciselor.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: