Amenzi mai mari pentru munca la negru

Noile reglementări legale ce vizează angajatorii au intrat în vigoare încă de luni şi par să descurajeze din ce în ce mai mult munca la negru. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj spun că tocmai acesta este obiectivul acestor reglementări şi angajatorii trebuie să-şi ia în serios obligaţiile pentru că amenzile sunt destul de mari.

Angajatorii din judeţul Gorj, au începând de luni, noi obligaţii de îndeplinit, obligaţii menite a descuraja munca la negru din toate domeniile de activitate. Potrivit hotărârii de guvern nr.37/15.01.2010, angajatorii trebuie să înregistreze contractele de muncă ale viitorilor angajaţi cel târziu cu o zi înainte de începerea activităţii salariatului. „Aceste noi reglementări au ca obiectiv descurajarea muncii la negru şi angajatorii trebuie să le respecte pentru că sunt obligaţi prin lege şi amenzile sunt foarte mari”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Amenzile prevăzute de actul normativ sunt destul de drastice astfel încât pentru fiecare contract de muncă neînregistrat la timp inspectorii teritoriali de muncă aplică o amendă de până la 1.500 de lei în timp ce pentru mai mult de 13 contracte de muncă neînregistrate conform noilor reglementări se poate ajunge şi la o amendă de 20.000 de lei. „Toate sumele sunt prevăzute în lege, nu se va face nicio abatere, angajatorii trebuie să respecte legea şi să nu mai angajeze fără forme legale de muncă”, a declarat Gheorghiţă Cusma.

5.000 de lei pentru date eronate

Dispoziţii noi apar şi în cazul în care angajatorul completează registrul general de evidenţă a angajaţilor cu date eronate. Pentru o astfel de greşeală, angajatorii vor plăti amenzi cuprinse între 3.500 şi 5.000 de lei. „Să fie atenţi în completarea actelor de interes pentru inspectorii noştri şi să nu încerce să completeze registrul cu date eronate pentru că dacă în urma verificărilor constatăm că nu este adevărat vor fi sancţionaţi potrivit noilor dispoziţii legale”, a precizat Gheorghiţă Cusma.

Inspectorii de muncă gorjeni au făcut săptămâna trecută un număr de 46 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare în urma cărora au fost descoperite 13 societăţi care utilizau munca la negru având 18 persoane fără forme legale printre care trei femei. „În controalele efectuate am aplicat 10 sancţiuni pentru utilizarea fără forme legale de angajare în cuantum de 40.000 de lei şi am depistat 5 persoane care desfăşurau activitate pentru nişte firme care îşi au sediul în Dolj şi Mehedinţi”, a declarat Gheorghiţă Cusma.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: