Anchetă deschisă acum pentru împuşcături de anul trecut

Poliţiştii gorjeni au deschis zilele acestea o anchetă după ce au aflat despre un incident ce s-a produs anul trecut pe raza comunei Băleşti. Un bărbat a fost uşor rănit atunci după ce a fost împuşcat cu un pistol cu bile de către Ion Mihai, un tânăr de 26 de ani, din municipiu. Acesta se afla atunci la depozitul de fier vechi al tatălui său şi, din joacă, l-a nimerit pe unul dintre angajaţi. Incidentul nu a fost raportat la Poliţie, dar despre el s-a vorbit până acum şi aşa a început o anchetă."Din probatoriul administrat până în prezent, poliţiştii au stabilit că în luna mai 2008, suspectul Ion M., de 26 ani, din municipiul Tg. Jiu, aflându-se într-un depozit de colectare a fierului vechi situat pe raza comunei Băleşti, depozit aflat în administrarea tatălui său, a folosit un pistol cu bile din cauciuc, armă neletală pe care o deţinea în mod legal. În aceste împrejurări, un angajat al depozitului, A.S., în vârstă de 42 ani, din comuna Dăneşti, a fost rănit uşor de bila de cauciuc. Cu toate acestea, victima nu a formulat plângere penală împotriva suspectului. Poliţiştii de investigaţii criminale i-au întocmit lui Ion M. dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. De asemenea, în cauză s-a dispus ridicarea în vederea cercetărilor, a pistolul cu bile de cauciuc. Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate. La finalizarea anchetei penale, dosarul va fi înaintat unităţii de parchet competente cu propuneri legale", menţionează IPJ Gorj, într-un comunicat de presă.


Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: