ANCHETĂ: Examen fraudat la o şcoală de prestigiu din Târgu Jiu

Poliţia şi procuratura a descins ieri la una dintre cele mai bune şcoli din Târgu Jiu. Oamenii legii au suspiciuni legate de fraudarea Evaluării Naţionale, examen ale cărui rezultate finale ar trebui afişate astăzi. Anchetatorii au audiat mai mulţi profesori şi informaticianul şcolii, după care au plecat cu o unitate de calculator. Aceştia nu au dat detalii despre anchetă. „Cine v-a anunţat nu trebuia să vă anunţe”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu.

Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu a fost luată cu asalt ieri de poliţiştii din cadrul IPJ Gorj, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Oamenii legii căutau indicii care să conducă la o posibilă fraudă la examenul de Evaluare Naţională din acest an, vizată fiind comisia de evaluare. Angajaţii şcolii au trebuit să pună la dispoziţia poliţiştilor documente referitoare la examenul susţinut de absolvenţii claselor a VIII-a. Aceştia nu au dorit să ofere prea multe informaţii în legătură cu acest control.  “Sunt ocupată cu doamna, trebuie să predau nişte documente şi nu pot să stau cu dumneavoastră de vorbă. Nu mi s-a comunicat încă motivul anchetei”,  a spus expeditiv presei o învăţătoare din cadrul şcolii.

Ultimele informaţii arată că ancheta a fost demarată la reclamaţia unui părinte, care susţine că unii elevi au primit subiectele înainte de examen. Generalul de la ISJ Gorj, Ion Işfan, a trimis un inspector şcolar pentru a vedea despre ce este vorba. Inspectorul de matematică Emil Pătrăşcoiu a intrat în şcoală şi a ieşit relativ repede. Nu a putut să ofere prea multe informaţii în legătură cu ancheta. „Este o anchetă într-o fază incipientă în legătură cu desfăşurarea Evaluării Naţionale. Există undeva o informaţie şi dumnealor o să o verifice. Există o reclamaţie undeva, nu ştiu exact, că nu mi-au spus, legat de organizarea examenului. Au luat o unitate de calculator. S-ar putea să fie o suspiciune că s-ar fi luat subiectele dinainte. Trebuie să vadă dacă este adevărat sau nu”, a spus Emil Pătrăşcoiu.

Intenţia procurorilor pare să fi fost aceea de a ţine la secret această anchetă demarată la Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu”. “Nu pot face nicio declaraţie publică pentru că pot periclita efectuarea anchetei. Este adevărat că este un dosar la Parchetul Judeţean, dar cine v-a anunţat nu trebuia să vă anunţe”, a spus procurorul Cristina Ciobanu presei prezente la faţa locului.

Note mari la Evaluarea Naţională

Un număr de 105 absolvenţi de gimnaziu au susţinut examenul de Evaluare Naţională la Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu, conform informaţiilor postate la avizierul unităţii. Marea majoritate dintre aceştia au avut medii între 8 şi 9. În acest caz, preşedintele comisiei de examen a fost Valeriu Drulă, directorul Colegiului “George Coşbuc” din Motru. Elevii nu pot fi respinşi la acest examen, asta pentru că se poate intra la liceu şi cu o medie de 3 spre exemplu, însă media face diferenţa atunci când absolvenţii vizează să intre la un liceu de prestigiu. Din acest an, media de la Evaluarea Naţională reprezintă 75% din media de admitere la liceu.

Vizualizări: 397

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: