Anchetat pentru că s-a dat cine nu era

Un tânăr din municipiu este anchetat penal de către poliţişti după ce s-a gândit că le poate îndruga acestora verzi şi uscate despre identitatea sa. Individul a fost tras pe dreapta de agenţii din Mătăsari, când i s-au cerut actele acesta spunând că le-a uitat pe acasă şi şi-a dat un nume care nu avea nicio legătură cu identitatea sa reală. De fapt, după ce l-au luat la întrebări, oamenii legii au aflat că cel din faţa lor nici nu avea permis de conducere. „Conducătorul auto a relatat poliţiştilor că se numeşte M.I., de 23 ani, din municipiul Târgu-Jiu, declarând că nu are asupra sa documentele de identitate. În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că tânărul s-a prezentat sub o identitate falsă. Astfel, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto ca fiind G.I.D., de 19 ani, din  municipiul Târgu-Jiu. De asemenea, din verificări a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice”, precizează IPJ Gorj. Tânărul este cercetat în stare de libertate, poliţiştii întocmind pe numele său un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi fals privind identitatea.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: