Anchetaţi pentru furturi de "fier vechi"

Cinci persoane, printre care şi un minor, s-au ales cu dosare penale pentru că au furat diferite piese metalice, considerate bune de vândut la fier vechi. Doi bărbaţi cu vârsta de 34 de ani şi un pensionar de 63 de ani din Vladimir au fost prinşi sâmbătă noaptea în timp ce furau ţeavă de la o sondă dezafectată, în punctul Rogoaza, din comuna Turburea. Poliţiştii au fost anunţaţi telefonic despre producerea furtului respectiv, oamenii legii reuşind să depisteze maşina cu care se deplasau cei trei. În maşina respectivă au fost găsiţi şi peste 23 de metri de ţeavă, ţeavă care fusese tăiată în bucăţi de aproximativ 5 metri fiecare. Un agent de pază de la Exploatarea Minieră Jilţ Sud a cerut şi el sprijinul Poliţiei după ce a prins doi tineri care veniseră acolo să fure role pentru benzile transportoare. Valoarea unei astfel de role este de circa 100 de lei, iar hoţii apucaseră să fure trei bucăţi pe care urmau să le ducă la fier vechi, unde le dădeau pe sume mult mai mici. Unul dintre suspecţi are doar 17 ani şi este din comuna doljeană Şipot, celălalt băiat prins la furat fiind un adolescent de 18 ani din Mătăsari. Cei doi tineri, dar şi cei trei bărbaţi din Vladimir sunt anchetaţi acum pentru furt calificat.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: