Andrei despre plagiatul lui Ponta: Nu ai cum să faci ceva nou!

Prefectul Liviu Andrei a comentat ieri la Radio Infinit acuzaţiile de plagiat aduse deputatului de Gorj Victor Ponta, premier al României. Şi Andrei a fost acuzat de plagiat astfel încât a lămurit că pentru a face ceva nou trebuie să porneşti de la ceva vechi. Andrei a mai spus că raportul privind plagiatul de care a fost acuzat a fost demontat în totalitate.

Liviu Andrei îl sfătuieşte pe Ponta să se ghideze, în acest caz, după zicerea ”Câinii latră, ursul merge”.

„V-am mai spus și vă repet că peste 90% dintre cei care au scris de-a lungul timpului au elemente de plagiat în interiorul lor pentru că nu ai cum să faci tu ceva nou. Trebuie să pleci de la ceva vechi ca să îi dai o nuanță de nou. Eu mi-aș vedea de drumul meu înainte și ”Câinii latră, ursul merge”. Funcția de premier nu incubă calitatea de doctor în științe. Dânsul poate să aibă o discuție pe tema asta în condițiile în care este profesor universitar la Facultatea de Drept. Acolo incubă o discuție și se verifică ceva. Dar ca și premier nu are nicio treabă cu această calitate. Eu dacă aș fi în locul premierului Victor Ponta mi-aș vedea de treburile pe care le am în continuare, de guvernarea României și aș lăsa instituțiile statului să își spună punctul de vedere“, a declarat Andrei.

Prefectul a profitat de ocazie şi a amintit şi de acuzaţiile ce au planat asupra lui, despre care spune că a scăpat. „Eu sunt scos în afara acestei sfere pentru că mi-am făcut plângerea respectivă și raportul a fost atacat total de corpul de control al ministrului și de ministru și de juriștii din minister. L-au atacat și l-au făcut praf raportul acela pentru că nu avea niciun fel de sâmbure de adevăr în el. Și mi-a venit să și râd. Eu sunt absolvit și știu ce trebuie să fac. Eu am fost acuzat de un act administrativ, în niciun caz de cărți sau de ăstea. S-a creat o fobie cu plagiatul acesta, dar dacă vor să facă treabă să ia pe toți profii și garantat 90% trebuie întorși înapoi, la grade inferioare pentru că este o vorbă ”Cărțile din cărți se fac” pentru că nu ai cum altfel.“, a mărturisit Andrei.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: