Anexă gospodărească în flăcări

Liniștea satului Lelești a fost întreruptă vineri de un incendiu izbucnit la anexa gospodărească o unei case de locuit. Nimeni nu știe de la ce au pornit flăcările care se puteau extinde la depozitul cu lemne și la casa de locuit. Localnicii au sărit imediat cu gălețile cu apă să localizeze incendiul până au ajuns pompierii la fața locului.

Proprietarii erau în curte și au văzut fumul care ieşea din anexa gospodărească. Au alertat imediat vecinii care le-au sărit în ajutor până au ajuns pompierii. „Nu știm ce s-a întâmplat pentru că eram prin curte. Am văzut că iasă fum din acoperiș și am sărit repede cu apă. Au venit pompierii repede și ne-au ajutat. Au sărit repede și vecinii”, a spus proprietarul. Intervenția pompierilor a durat aproximativ o oră, timp în care au reușit să localizeze și să stingă incendiul care se putea extinde la casă și la un depozitul de lemne. Pompierii împreună cu poliția încearcă să stabilească acum cauza care a dus la producerea incendiului.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: