Angajaţii CEO vor primi cărbune sau bani

Salariații Complexului Energetic Oltenia vor primi cota de combustibil. Asta spune directorul companiei Ionel Ilie. Salariații vor beneficia fie cărbune, fie bani, în funcție de ce solicită. Sindicaliștii speră ca la negocierile cu administrația să obțină pentru salariați cel puțin 10 tone. Alții sindicaliști se tem că nu vor mai avea cu cine negocia peste o săptămână când ar trebui să aibă loc ultimele discuții cu cei din administrație pe această temă, date fiind schimbările din companie.

Cantitatea exactă pe care o va primi fiecare salariat va fi stabilită în data de 12 august, atunci când se întrunește comisia administrație-sindicate. În prezent este întocmită o situație cu solicitările salariaților la fiecare subunitate în parte. "Deja am vorbit cu colegii de la Divizia Minieră și am stabilit niște puncte de unde să poată prelua cărbunele, să nu mai fie acea organizare pe cale ferată care a însemnat transportul la Ișalnița, la Turceni., ș.a.m.d. Să analizăm ce cantitate de cărbune putem să furnizăm pentru fiecare salariat în funcție de cererile făcute de salariații noștri", a explicat Ionel Ilie, director în cadrul CE Oltenia. 

Angajaţii vor primi cărbune sau bani, spun cei din administrația companiei. "Am dispus să se facă o anchetă în teritoriu să vedem câți vor să beneficize de cotă în natură şi câţi ar dori bani pentru că sunt, poate, unii care se încălzesc cu gaze, nu cu cărbune. Să fie echitate, dacă se stabileşte o cantitate, cei care vor în natură vor primi cărbune, cei care nu folosesc vor primi bani", a mai spus şeful din CE Oltenia.   

Ce așteptări au sindicatele

Sindicaliștii speră să obţină măcar 10 tone, cât s-a acordat anul trecut. "Sperăm să obținem cel puțin cât anul trecut, canitatea și valoarea. Pentru că nu pot să fiu absurd şi să cerem că vom obține nu știu cât. Nu suntem la piață, toți vedem situația concretă a companiei, numai că unii nu vor să înțeleagă de ce s-a ajuns aici", a spus Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME). 

Alți sindicaliști spun că este posibil ca negocierile să fie purtate cu noii directori care vor veni la CE Oltenia. "Acum, mai în glumă, mai în serios, să vedem cu cine vom negocia pe data de 12 august, ținând cont de anumite anumite mișcări care o să apară în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Pe noi nu ne interesează asta. Ne interesează ca salariații să primească cota de cărbune și echivalentul valoric", a comentat Gabriel Căldărușe, liderul SMEO.

Anul trecut, salariații Complexului Energetic Oltenia au beneficiat de cota de cărbune doar în natură. Cota de cărbune nu este prinsă în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al salariaților CE Oltenia. 

Vizualizări: 5,504

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: