Angajaţii Gărzii Financiare Gorj, de ieri în preaviz

Conducerea ANAF a întreprins şi ultimele demersuri pentru desfiinţarea Gărzii Financiare de la Gorj. Cei 15 angajaţi ai unităţii, din care 12 comisari, au primit preavizele al căror efect a început de ieri, 1 octombrie. Până la sfârşitul lunii, atunci când expiră şi preavizele, unitatea nu va mai exista. În prezent tot personalul este angrenat în inventarierea şi predarea documentelor aflate în patrimoniul Gărzii Financiare către administraţia finanţelor de la Târgu Jiu. Nu se cunoaşte încă nimic concret în ceea ce priveşte sediul noii Direcţii Regionale Antifraudă Fiscală de la Târgu Jiu. Singurul lucru cunoscut până în prezent este acela că noua unitate menită să combată evaziunea şi frauda fiscală va avea în primă fază 80 de inspectori antifraudă, astăzi fiind ultima zi în care doritorii îşi vor putea depune candidaturile la Bucureşti, pentru a obţine un post. Actualii angajaţi ai Gărzii Financiare deja şi-au depus candidaturile în acest sens. Pentru posturile de inspectori antifraudă au putut participa şi angajaţii Gărzilor Financiare din Dolj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt. Toţi candidaţii vor trebui să susţină două probe, respectiv proba scrisă şi interviul. Proba scrisă va avea loc în data de 19 octombrie, tot în capitală.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: