ANI a rupt prietenia dintre Ruşeţ şi Bucurescu

Ion Ruşeţ, preşedintele PDL Gorj, este motivul problemelor sale, spune primarul din Slivileşti, Sorin Bucurescu. Chiar dacă erau prieteni buni, amiciţia a luat sfârşit în urmă cu câteva luni, Bucurescu uitând nopţile petrecute cu Ruşeţ jucând poker. Primarul crede că scandalul ANI este pus la cale de Ruşeţ, care vrea să-l facă primar pe finul său din Slivileşti, Dumitru Roibu.

Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, crede că problemele care le are cu Agenţia Naţională de Integritate i se trag de la Ion Ruşeţ, fostul său partener de poker.

„Încearcă să mă discrediteze“

Sorin Bucurescu a uitat cum juca poker cu Ruşeţ până dimineaţa şi pleca fără cămaşă pe el, pierzând în faţa liderului PDL de la Gorj, Ion Ruşeţ. Prietenia dintre cei doi s-a stricat în urmă cu aproximativ şase luni, cei doi ajungând la cuţite. Bucurescu crede că Ruşeţ este cel care se află în spatele controlului Agenţiei Naţionale de Integritate, deoarece urmăreşte înlăturarea sa din funcţia de primar de la Slivileşti şi promovarea finului său, Dumitru Roibu la primăria Slivileşti. „Am fost apropiat de domnul Ruşeţ, a fost la toate cele trei evenimente importante din viaţa mea şi sunt dator acum să mă duc şi la nunţi şi la botezuri. Oricum de şase luni relaţia dintre noi s-a stricat, după ce, cum ştiţi şi dumneavoastră a venit la Slivileşti şi a organizat iar alegeri, după ce acestea au fost organizate odată de domnul Manţog şi Militaru, pentru a-l numi pe finul său, pe Roibu, preşedintele organizaţiei PDL de la Slivileşti“. Bucurescu îşi continuă declaraţiile şi spune că Ruşeţ este interesat de comuna sa pentru că se pot stoarce bani. „Acum, localitatea fiind poziţionată într-o zonă foarte bună, vrea să-l pună şi primar, pentru că de acolo se pot stoarce mulţi bani. Încearcă să mă discrediteze pe mine în toate felurile pentru a-l numi pe finu-său primar”, susţine Sorin Bucurescu, primarul de Slivileşti.

MIZA

Mizele la partidele de poker ale celor doi, Ruşeţ şi Bucurescu erau halucinante, preşedintele PDL plecând acasă cu zeci de milioane de lei vechi în buzunare, însă Bucurescu are un lapsus şi nu-şi aminteşte cât a dat şi cum. „Nu-mi mai amintesc dacă am jucat poker cu domnul Ruşeţ, sau dacă am jucat pe bani. Nu mai ştiu”, susţine Bucurescu.

POKERIŞTII

Ion Ruşeţ, preşedintele PDL Gorj, este renumit pentru pasiunea de a juca poker şi pentru talentul său de câştigător. Există şi înregistrări în care Ruşeţ care joacă cu alţi colegi de partid, dar care însă deocamdată nu au ieşit la iveală.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: