ANL- urile, scoase la vânzare

Blocurile de locuinţe pentru tineri realizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe vor fi administrate de către SC Edilitara Public SA începând cu data de 1 octombrie. Prin Hotărârea Guvernului nr. 843/2010 s-a aprobat trecerea locuinţelor din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului, cadru juridic necesar vânzării acestora. Astfel, societatea Edilitara va iniţia demersurile necesare vânzării imobilelor, va efectua operaţiunile de publicitate imobiliară şi va stabili valorile de inventar ale acestora. “Reorganizarea Direcţiei de Servicii Comunale a făcut ca noua societate să preia serviciile de administrare a domeniului public şi privat, inclusiv cele exercitate prin compartimentul fond locativ şi ca atare locuinţele ANL vor fi administrate de SC Edilitara Public SA. Locuinţele vor fi scoase la vânzare, imediat după ce vor fi stabilitate valorile de inventar ale acestora. Până în prezent, au fost înregistrate un număr de 52 de cereri din partea chiriaşilor care solicită cumpărarea locuinţelor”, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului SC Edilitara SA.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: