ANRE a modificat licența CE Oltenia

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că, prin Comitetul de reglementare, întrunit miercuri, a luat în discuţie şi a aprobat solicitarea Complexului Energetic Oltenia de modificare a licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare pe care aceasta o deţine.

„Modificarea licenţei este necesară având în vedere că blocurile G1 şi G2 din CET Brăila, care aparţin Sucursalei Electrocentralei Chişcani şi care au o putere electrică instalată de 227 MW, respectiv de 210 MW şi o putere termică instalată de 58 MW fiecare, au fost declarate în stare de indisponibilitate de lungă durată”, anunță ANRE.

ANRE efectuează o analiză a capacităţilor de producere existente în vederea identificării diferenţelor dintre puterea instalată şi cea disponibilă, „pentru o evaluare cât mai corectă a capacităţilor de producere a energiei electrice”.

Vizualizări: 2,506

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: