Aparegio promite de trei ani finalizarea staţiei de epurare

Amenajarea unei staţii de epurare conforme cu cerinţele de mediu impuse de Comisia Europeană a dat bătăi de cap autorităţilor locale din Târgu Jiu, dar mai ales celor de la Aparegio. Lucrarea în valoare de 17.5 de milioane de euro trebuia să fie recepţionată în 2012, însă nici acum, în 2015, nu este sigur faptul că va fi pusă în funcţiune. Constructorul, o firmă din Piteşti, a intrat în faliment, iar staţia de captare a gazelor urât mirositoare nici nu a fost achiziţionată. Noul şef al staţiei, Ion Popescu, spune că este posibil ca în semestrul al doilea al acestui an instalaţia să fie pornită, treptat, pe etape. 

Apa menajeră provenită de la cei peste 107.000 de locuitori şi firme din Târgu Jiu este deversată în Jiu după ce este epurată tot în instalaţia veche ale staţiei de epurare din municipiu. Asta pentru că noua staţie nu este funcţională, deşi conform proiectului lucrările trebuiau recepţionate încă de acum 3 ani. În fiecare an autorităţile spun că avansează lucrările, însă la faţa locului lucrurile spun altceva.Staţia nu este conformă, asta pentru că problema legată de îndepărtarea gazelor urât mirositoare nu a fost rezolvată şi nici nu sunt premise să fie rezolvată prea curând. Nici echipamentele nu au fost montate în totalitate.

Conducerea Aparegio vorbeşte de o economie din fondurile europene atrase la nivelul judeţului Gorj prin care să fie achiziţionată această staţie de dezodorizare. Traian Pătrăşcoiu, directorul societăţii Aparegio, a spus că în următoarea perioadă vor fi scoase la licitaţie lucrările de realizare a acestei staţii de îndepărtare a gazelor urât mirositoare, tocmai din acea economie. „Staţia de epurare este realizată în proporţie de 97%. Mai trebuiesc aduse echipamentele în vederea funcţionării la capacitate şi sperăm ca până la sfârşitul acestui an, termenii sunt mai aspri un pic, adică ar trebui să funcţioneze în semestrul II, dar eu sper că până la sfârşitul anului toate echipamentele care trebuiesc aduse din import să fie montate şi să reuşim să o punem în funcţiune”, a declarat Traian Pătrăşcoiu, directorul societăţii Aparegio.

Ce lipseşte pentru punerea în funcţiune

Iniţial, investiţia a fost începută de un consorţiu format din societăţile Transim Grup Piteşti, SC Danex Consult SRL Bucureşti şi SC Iteragro SRL Bucureşti. Pentru că Transim Grup Piteşti a intrat în insolvenţă, Danex Consult SRL Bucureşti a preluat conducerea consorţiului şi lucrează cu subcontractori pentru terminarea lucrărilor. Şeful staţiei, Ion Popescu, a spus că s-ar putea lăsa cu sancţiuni pentru că nu a fost respectat graficul de lucrări. „Lucrarea are aprobare până în luna noiembrie 2014, cu revizuirea graficelor de execuţie. Neterminându-se lucrările în noiembrie, unitatea va lua măsuri de trecere la anumite sancţiuni în condiţiile în care nu se justifică  întârzierea cu lucrările care mai trebuie făcute pe această staţie. Sunt 4 elemente mari care trebuie realizate, montarea acelor vane stăvilar, montare a debitmetrelor, acestea sunt procurate, montarea senzoristicii de pe circuitul apei şi nămolului. A patra problemă care trebuia rezolvată era cu debitmetrul final, acolo unde nu mai e mult de lucru. La sfârşitul anului mai erau lucrări de 3.8 milioane de realizat”, a precizat Ion Popescu.

Popescu a mai spus că staţia este de fapt o uzină ce se întinde pe 4 hectare şi că cea care a fost realizată la Craiova a fost construită în 10 ani şi abia în al 11-lea a fost pusă în funcţiune.         

Vizualizări: 216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: