Apelul Primăriei Rovinari către localnici

Recensământul este pe ultima sută de metri. Pentru că nu merge ca pe roate și recenzorii întâmpină dificultăți în teren, primarii iau atitudine și apelează iarăși la localnici să se implice, să răspundă la ușa când îi caută recenzorii și să le răspundă la întrebări. 

 


Cei care refuză să colaboreze și să furnizeze datele riscă amendă între 1.000 și 3.000 de lei. 


Edilul din Rovinari, de exemplu, a atras atenția că viitorul orașului depinde de rezultatul recensământului. "Trebuie să știți că viitorul orașului nostru depinde în mod direct de rezultatul acestui recensământ. Și mă refer în primul rând la fondurile guvernamentale ce vor fi alocate urbei noastre sau la posibilitatea accesării unor proiecte cu finanțare externă.


În plus, chiar dacă știți că v-ați autorecenzat în prima etapă a recensământului, ar fi bine să accesați adresa www.recensamantromania.ro și să verificați dacă chestionarele dumneavoastră și cele ale membrilor familiei dumneavoastră au fost validate", a transmis edilul din Rovinari, Robert Filip. 


Localnicii au fost sfătuiți să ia legătura cu recenzorii dacă află că nu le-au fost validate chestionarele înregistrate online. Pe pagina de Facebook a Primăriei Rovinari, autoritățile au făcut publice numerele de telefon și zonele de care răspunde fiecare recenzor în parte. 


Apeluri similare au făcut și alți primari din Gorj în speranța că vor mobiliza oamenii să se recenzeze.

Vizualizări: 1,339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: